Luminile s-au închis în Noua Zeelandă, semnalând începutul Orei Pământului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 28-03-2026 12:21

Actualizat: 28-03-2026 12:26

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Luminile au fost stinse, sâmbătă, în Noua Zeelandă, lăsând monumentele emblematice în întuneric, în timp ce ţara a dat startul evenimentului mondial Ora Pământului, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Acest eveniment încurajează naţiunile să stingă luminile timp de o oră pentru a atrage atenţia asupra problemelor legate de pierderea naturii şi schimbările climatice.

Monumentele din Auckland, inclusiv Sky Tower şi Harbour Bridge, şi clădirile parlamentului din Wellington, s-au cufundat în întuneric la ora 20:30 (07:30 GMT).

Pe parcursul nopţii, alte monumente din întreaga lume, inclusiv Opera din Sydney, Empire State Building din New York şi Poarta Brandenburg din Berlin, îşi vor stinge luminile în semn de solidaritate.

Directorul pentru climă al organizaţiei World Wildlife Found (WWF) Germania, Viviane Raddatz, a declarat că oamenilor le pasă de protejarea mediului. "În prezent, criza climatică este împinsă în mod repetat în plan secund, având în vedere numeroasele provocări globale. Cu toate acestea, ea nu dispare. Dimpotrivă, exacerbează multe dintre aceste provocări", a spus ea.

"Prin Ora Pământului, readucem acţiunea climatică în atenţia publică. O facem vizibilă. Oamenilor le pasă de această problemă şi ea trebuie să fie o prioritate pe agenda politică", a mai spus ea.

Acum, la a 20-a ediţie, susţinătorii sunt, de asemenea, invitaţi să "ofere o oră pentru Pământ" petrecând 60 de minute făcând ceva pozitiv pentru planetă. Confrm WWF, la acest program şi-au anunţat participarea peste 118 ţări şi teritorii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri