Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a evidenţiat joi că noua Strategie pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului şi xenofobiei prevede noi domenii de acţiune, precum mediul online sau cel sportiv.
Precizările au fost făcute în cadrul unei intervenţii on-line, susţinute cu ocazia conferinţei de lansare a Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură 2024 - 2027.
Odobescu a declarat că strategia consolidează rolul României "de model regional de bune practici" în domeniul combaterii antisemitismului şi al păstrării memoriei Holocaustului. Ea a remarcat "un grad ridicat de implementare" a primei strategii, care reprezintă astfel o "bază solidă" pentru acţiunile viitoare.
"Eforturile noastre trebuie să continue mai ales în domeniul educaţiei privind Holocaustul, la toate nivelurile, dar şi pentru dezvoltarea politicilor publice privind prevenirea şi combaterea acţiunilor motivate de ură, respectiv a discursului instigator la ură. Este firesc, deci, ca majoritatea acţiunilor incluse în noul document să fie preluate din strategia aferentă perioadei 2021-2023, cu accent pe cele din domeniul educaţional, cultural şi al colectării de date. Salut însă faptul că documentul include şi noi domenii de acţiune, precum combaterea antisemitismului în mediul online sau în domeniul sportiv", a spus Odobescu.
La nivelul Ministerului Afacerilor Externe va fi asigurat în continuare secretariatul tehnic al strategiei. De asemenea, MAE va fi în continuare coordonator în şase acţiuni principale, precum instituirea premiului Ambasador Mihnea Constantinescu sau cooperarea cu partenerii internaţionali.
"MAE are acum calitatea de partener în trei acţiuni coordonate de alte instituţii. Acestea vizează digitalizarea arhivelor, o campanie online de conştientizare şi informare cu privire la semnificaţia Zilei naţionale de comemorare a victimelor Holocaustului din România, precum şi sprijinirea şi promovarea proiectelor de consolidare, conservare, reabilitare şi revitalizare a elementelor de patrimoniu material şi imaterial care aparţin memoriei evreieşti, inclusiv a fondului arhivistic disponibil la nivelul fiecărei instituţii participante. Sunt convinsă că proiectele din noua strategie vor avea un impact pozitiv direct asupra membrilor comunităţii evreieşti din România, dar şi la nivelul întregii societăţi româneşti", a afirmat Odobescu.
Ea a acuzat o multiplicare "îngrijorătoare" a fenomenelor de antisemitism, negare şi distorsionare a Holocaustului, dar şi a altor forme de discriminare.
"În perioada actuală, în care antisemitismul, negarea şi distorsionarea Holocaustului şi alte forme de discriminare se multiplică îngrijorător, vom continua şi vom lucra împreună cu determinare pentru a combate aceste fenomene astfel încât să nu se propage în societatea noastră. Avem totodată datoria morală de a ne aminti de supravieţuitorii Holocaustului, acei puţini membri ai comunităţii evreieşti care mai pot evoca în memoria noastră colectivă ororile acelei perioade pentru a ne asigura că acestea nu se vor mai repeta. În acest sens, elaborarea şi implementarea eficientă a Strategiei Naţionale de combatere a antisemitismului reprezintă dovada angajamentului guvernamental de la cel mai înalt nivel pentru combaterea antisemitismului şi pentru prezervarea memoriei Holocaustului", a mai precizat Luminiţa Odobescu.
Luminița Odobescu: Strategia de combatere a antisemitismului prevede noi domenii de acţiune, precum mediul online şi cel sportiv
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

2.201
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
2.201

1.910
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.910

1.443
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.443

1.343
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.343

1.269
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.269

267
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
267

1.438
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.438

680
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
680

1.035
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
1.035

705
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
705

2.892
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.892

99
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
99

116
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
116

















Comentează