Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lupte violente la graniţa dintre Myanmar şi Thailanda

Myanmar info Tokyo
Myanmar

Sâmbătă, la frontiera estică a Myanmarului cu Thailanda au avut loc lupte violente, forțând aproape 1.700 de civili să fugă, în timp ce rebelii au încercat să îndepărteze trupele juntei blocate de mai multe zile lângă un pod de trecere a frontierei, relatează Reuters citat de Rador Radio România.

Luptătorii rezistenței și rebelii din minoritățile etnice au cucerit orașul comercial cheie Myawaddy de pe partea de graniță a Myanmarului la 11 aprilie, fiind o lovitură puternică pentru o armată bine echipată care se luptă să guverneze și care se confruntă cu un test de credibilitate pe câmpul de luptă.

Martorii de pe partea thailandeză și de pe partea dinspre Myanmar a frontierei au declarat că au auzit explozii și focuri de artilerie grea în apropierea unui pod strategic de vineri seara târziu până sâmbătă dimineața devreme.

Radiodifuzorul thailandez NBT, într-o postare pe rețelele de socializare X, a declarat că forțele de rezistență au folosit mitraliere de 40 mm și au lansat 20 de bombe pentru a ținti aproximativ 200 de soldați ai juntei care s-au retras în apropiere de pod în urma unui asalt rebel coordonat asupra Myawaddy și a posturilor armatei începând cu 5 aprilie.

Reuters nu a putut verifica imediat informaţiile, iar un purtător de cuvânt al juntei militare din Myanmar nu a putut fi contactat pentru comentarii.

Prim-ministrul thailandez Srettha Thavisin a declarat că monitorizează îndeaproape situaţia din ţara vecină și că țara sa este pregătită să ofere asistență umanitară dacă este necesar. Ministerul thailandez al sănătății a declarat că 1.686 de persoane au trecut granița pentru a căuta refugiu temporar în orașul Mae Sot sâmbătă, iar o persoană a fost rănită de schije. Acesta a precizat că aproape jumătate dintre birmanezii care au trecut graniţa sunt copii și persoane în vârstă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.