Luxemburgul intenţionează să se alăture săptămâna viitoare, în cadrul unei reuniuni la New York, ţărilor care recunosc statul Palestina, informează marţi AFP, potrivit Agerpres.
La sosirea sa marţi la o reuniune a UE la Bruxelles, şeful diplomaţiei luxemburgheze Xavier Bettel a confirmat afirmaţiile făcute cu o zi înainte de premierul Luc Frieden la finalul unei şedinţe în spatele uşilor închise cu deputaţii Comisiei pentru Afaceri Externe a Marelui Ducat Luxemburg.
"Suntem convinşi că o soluţie cu două state poate aduce o pace durabilă în regiune", a declarat Luc Frieden. "Aceasta nu se va face de pe o zi pe alta", însă un demers în acest sens demonstrează că această soluţie "este încă de actualitate", a apreciat liderul creştin-social.
"De aceea, guvernul luxemburghez intenţionează să se alăture celor care recunosc statul Palestina în timpul conferinţei asupra celor două state care va avea loc săptămâna viitoare", a adăugat el.
Urmând exemplul Franţei şi Arabiei Saudite, aflate la originea unui text în acest sens, mai multe ţări şi-au făcut publică intenţia de a recunoaşte statul Palestina săptămâna viitoare la New York, în marginea Adunării Generale a ONU.
Procesul este văzut ca un mijloc de presiune suplimentară asupra Israelului pentru a pune capăt războiului în Fâşia Gaza, declanşat după atacurile din octombrie 2023.
Această "declaraţie de la New York", susţinută deja de o largă majoritate în Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, pledează pentru "sfârşitul războiului în Gaza" şi o "reglementare justă, paşnică şi durabilă a conflictului israeliano-palestinian, pe baza unei implementări veritabile a soluţiei cu două state".
Această soluţie este respinsă de Israel şi SUA.































Comentează