'Mă bucur că este în siguranţă': Kamala Harris, prima reacție după ce Trump ar fi fost din nou ţinta unei tentative de asasinat

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 15-09-2024

Actualizat: 16-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: CNN

Vicepreşedinta Kamala Harris a condamnat duminică "violenţa" în Statele Unite, după ce rivalul său la alegerile prezidenţiale, Donald Trump, ar fi fost din nou ţinta unei tentative de asasinat, informează news.ro.

“Am fost informată cu privire la relatările despre focuri de armă trase în apropierea fostului preşedinte Trump şi a proprietăţii sale din Florida şi mă bucur că el este în siguranţă. Violenţa nu are ce căuta în America’, a notat Harris pe X.

Donald Trump a fost rănit într-o tentativă de asasinat în Pennsylvania, la 13 iulie, iar duminică în apropierea sa s-au tras focuri de armă, FBI anunţând că investighează ceea ce pare a fi o tentativă de asasinare a fostului preşedinte.

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, este în siguranţă în urma unor focuri de armă trase în apropierea sa, a anunţat duminică echipa sa de campanie într- un comunicat, potrivit Reuters.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri