Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Macedonia de Nord: Clubul Bulgar Ţarul Boris al III-lea de la Ohrid a fost vandalizat

Macedonia

Clubul Cultural Bulgar "Ţarul Boris al III-lea", inaugurat de curând în oraşul macedonean Ohrid, a fost vandalizat, informează Fundaţia "Memorie Bulgară". În timp ce în interiorul clădirii se desfăşura o întâlnire între membrii asociaţiei şi vizitatori externi, s-au auzit strigăte "Fasciştii" de afară, iar la scurt timp, au urmat lovituri de topor asupra însemnelor clubului, care a fost spart. Poliţia a demarat o anchetă. Incidentul s-a petrecut la câteva minute după o vizită a reprezentanţilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care, după ce au aflat despre incident, s-au întors să vadă ce s-a întâmplat.

La deschiderea oficială a clubului, săptămâna trecută, circa o sută de persoane au organizat un protest, la care au scandat "bulgarii - tătari şi fascişti". Unii dintre manifestanţi au aruncat cu ouă şi cu pietre în clădire. Protestatarii au purtat şi pancarte cu inscripţii împotriva Bulgariei şi apeluri împotriva Uniunii Europene, care a susţinut "cererile fasciste ale Bulgariei". La deschiderea clubului cultural au fost prezenţi diplomaţi bulgari, inclusiv ambasadorul Bulgariei la Skopje, Anghel Anghelov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.