Oraşul ucrainean Bahmut, scena unor lupte înverşunate de mai multe luni, nu este pe punctul să cadă, în pofida recentelor progrese ruseşti, a apreciat marţi patronul grupului paramilitar privat Wagner, , care a subliniat că acolo are loc un măcel, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
"Nu vom sărbători prea curând", a admis Prigoin, citat de serviciul său de presă pe Telegram.
"Bahmut nu va fi luat mâine, pentru că există o rezistenţă puternică, bombardamente, iar maşina de tocat carne este în acţiune", a adăugat el, referindu-se la pierderile grele pe câmpul de luptă.
Wagner, care a recrutat mii de puşcăriaşi pentru a se alătura forţelor sale în Ucraina, conduce asaltul asupra Bahmut încă din vară şi a cucerit recent o serie de localităţi învecinate în tentativa de a încercui oraşul.
"Adversarul se activează şi trimite tot timpul noi rezerve. În fiecare zi, între 300 şi 500 de combatanţi sosesc la Bahmut de peste tot, tirurile de artilerie se intensifică de la o zi la alta", mai spune Evgheni Prigojin.
Denis Puşilin, liderul separatist prorus din regiunea ucraineană Doneţk, unde se află Bahmut, a indicat, la rândul său, că Ucraina nu dă niciun semn că ar vrea să cedeze oraşul, pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a calificat drept "fortăreaţă".
"Înţelegem perfect că nu există pentru moment nicio perspectivă ca adversarul să-şi abandoneze poziţiile fără luptă", a declarat el pentru media ruse.
Un oraş cu aproximativ 70.000 de locuitori înainte de ofensiva rusă declanşată cu aproape un an în urmă, Bahmut este în mare parte distrus în urma celor şase luni de lupte, care au provocat pierderi grele ambelor tabere.
Chiar dacă importanţa sa strategică este contestată, oraşul a dobândit statutul de simbol al luptei între Moscova şi Kiev pentru controlul regiunii industriale Doneţk.
Preşedinţia ucraineană a admis luni o situaţie "complicată" în localitatea Paraskovievka, la numai aproximativ 10 km de centrul oraşului Bahmut, care "se confruntă cu bombardamente şi atacuri ruseşti intense".
Denis Puşilin a declarat vineri că trupele Moscovei au de acum sub control trei din cele patru rute de aprovizionare ale forţelor ucrainene în drum către Bahmut.
Măcel la Bahmut - Evgheni Prigojin recunoaște că orașul e departe de a fi cucerit
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

186
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
186

361
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
361

2.272
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Ce decizie au luat medicii. S-a implicat și un specialist din Franța
2.272

845
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
845

1.393
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
1.393

447
Frații Tate scapă de restricții după patru ani. Decizia judecătorilor în unul dintre cele două dosarele din România
447

1.202
FOTO "Bijuteriile pe patru roți" ale unor străini certați cu legea au fost trase pe dreapta de polițiștii români: Schema prin care au păcălit statul
1.202

4.407
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
4.407

1.597
EXCLUSIV Directorul ROMARM, despre programul SAFE: 'Așteptăm decizia Guvernului'/Atac direct la ministrul Apărării: 'Să nu se încerce vreo combinație'
1.597

3.626
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
3.626

3.270
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
3.270

3.653
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
3.653

3.089
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
3.089
















Comentează