Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Măcel la Mecca: Numărul morților a ajuns la 717

Cel puţin 717 persoane au murit şi cel puţin 805 au fost rănite în busculada produsă joi la Mina, în apropierea oraşului sfânt musulman Mecca, din Arabia Saudită, în cea mai gravă tragedie întâmplată în ultimii 25 de ani în timpul pelerinajului anual (Hajj), la care participă în aceste zile circa două milioane de oameni, transmit Reuters şi AFP, citând cel mai recent bilanţ anunţat de protecţia civilă saudită.

Tragedia, care a avut loc lângă locul lapidării simbolice a lui Satan, s-a produs la impactul între marea de oameni care părăseau una dintre stele şi mulţimea care venea în sens invers.

Strada 204, unde s-a produs busculada, este una din cele două artere principale care duc de la Mina la Jamarat, locul unde pelerinii îl lapidează în mod ritual pe Satan, aruncând cu pietre în trei mari coloane.

Mai mult de 200 de ambulanţe şi 4.000 de salvatori au fost trimişi la faţa locului pentru a-i ajuta pe răniţi. Unii dintre aceştia au fost evacuaţi cu elicopterele.

Ministrul saudit al sănătăţii, Khaled al-Faleh, a indicat drept cauză a busculadei de joi lipsa de disciplină a credincioşilor, care nu respectă indicaţiile date de responsabilii pelerinajului.

'Dacă pelerinii ar fi urmat instrucţiunile, am fi putut evita acest gen de accident', a declarat ministrul la televiziunea publică El-Ekhbariya, după o deplasare la locul dramei.

'Mulţi pelerini se pun în mişcare fără a respecta orarele' fixate de responsabili, a explicat oficialul, promiţând o anchetă 'rapidă şi transparentă'.

În schimb, Iranul a acuzat erori de securitate pentru busculada în care au murit şi 43 de cetăţeni iranieni.

'Din motive pe care nu le cunoaştem', un drum a fost închis în apropierea locului în care pelerinii treceau prin ritualul lapidării simbolice a lui Satan, a afirmat şeful organizaţiei iraniene care se ocupă de organizarea pelerinajului. 'Acest lucru a cauzat tragicul accident', a adăugat Said Ohadi la televiziunea de stat iraniană.

În 2006, cel puţin 346 de pelerini şi-au pierdut viaţa într-o busculadă la Jamarat, iar în 1990, 1.426 au fost striviţi într-un tunel lângă Mecca, ambele tragedii întâmplate în cursul Sărbătorii Sacrificiului, cea mai importantă a Islamului.

Securitatea în timpul pelerinajului anual constituie un subiect sensibil politic pentru dinastia conducătoare saudită, care se prezintă în afara ţării drept gardianul Islamului şi custodele locurilor sfinte Mecca şi Medina. În ultimii ani, guvernul a cheltuit miliarde de dolari pentru a moderniza şi extinde infrastructura pentru pelerinaj şi tehnologia de control al mulţimilor.

Eforturile de creştere a securităţii la Jamarat au inclus mărirea celor trei coloane şi construirea unui pod cu trei punţi în jurul lor, pentru a extinde zona şi mări numărul punctelor de intrare şi de ieşire pentru pelerini. Peste 100.000 de poliţişti şi mii de camere video ajută la dispersarea grupurilor înainte de a atinge un grad de densitate periculos, scrie agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.