DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Macron transmite un mesaj ciudat de la Kiev: Vom ajuta România pentru a asigura tranzitul de cereale din Ucraina (Video)

TF1
Emmanuel Macron

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat joi, la Kiev, că Franţa va ajuta România să asigure tranzitul cantităţilor uriaşe de cereale blocate în Ucraina în lipsa unui cadru care să le permită să iasă prin Marea Neagră din cauza blocadei ruseşti, transmite AFP preluat de agerpres.

"Vom continua turul de forţă diplomatic împotriva Rusiei, împreună cu secretarul general al ONU "pentru a folosi portul Odesa ca port de ieşire pentru cerealele (porumb, grâu...) care sunt blocate", a explicat preşedintele francez pentru postul privat de televiziune TF1.

Dar "pentru că Rusia refuză","lucrăm la o altă cale, care să treacă prin România", Odesa aflându-se la doar "câţiva zeci de kilometri" de graniţa româno-ucraineană. Acest lucru ar permite "să se poată avea acces în special la Dunăre şi la căile ferate" pentru a transporta aceste cereale pe pieţele internaţionale, potrivit acestuia.

România, unde preşedintele Emmanuel Macron s-a aflat în vizită marţi şi miercuri înainte de a pleca la Kiev, este "în plin proces de a face investiţiile" necesare pentru "a crea un fel de punct de legătură", de la care "putem mult mai puternic, mai rapid şi mai masiv exporta aceste cereale decât o facem astăzi". Franţa "o va ajuta cu experţii noştri, soldaţii noştri, companiile noastre", a adăugat Macron.

Fără a ajunge până acum la un acord, ONU negociază de câteva săptămâni cu Moscova, Kiev şi Ankara garanţii militare pentru a putea folosi navele civile pe Marea Neagră, un acord ce ar permite cerealelor să părăsească în siguranţă Ucraina, iar îngrăşămintelor să revină pe piaţa internaţională. Dacă s-ar ajunge la un acord, consecinţa ar fi scăderea preţurilor la alimente şi o atenuare a crizei alimentare mondiale, care se agravează din cauza invaziei ruse.

Emmanuel Macron a subliniat pentru TF1 că deplasarea sa la Kiev, criticată de opoziţie cu trei zile înaintea celui de al doilea tur al alegerilor legislative, a avut drept scop "protejarea ţării noastre", deoarece "preţurile benzinei, gazului şi al cumpărăturilor care sunt în creştere" au legătură cu acest conflict, cu alegerile pe care Rusia le face în fiecare zi de a se juca cu materiile prime de care dispune pentru a face să le crească preţul şi a pune presiune asupra noastră".

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.