Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut miercuri Norvegiei, devenită acum cel mai mare furnizor de gaze din Europa, să îşi consolideze acţiunea pentru a combate creşterea preţurilor la gaze ca urmare a războiului din Ucraina, transmite AFP preluat de agerpres.
Într-o discuţie telefonică cu prim-ministrul Jonas Gahr Store, preşedintele Macron "a salutat eforturile Norvegiei de a-şi creşte exporturile şi de a contribui astfel la reducerea dependenţei Europei de hidrocarburile ruseşti", a precizat Palatul Elysée.
"El a solicitat Norvegiei să continue şi să îşi consolideze acţiunea pentru a lupta împotriva creşterii preţurilor la energie în Europa", a mai indicat preşedinţia franceză.
Ca urmare a reducerii livrărilor de gaze de către Moscova ca represalii la sancţiunile europene în urma ofensivei ruse în Ucraina, Norvegia a devenit principalul furnizor de gaze al Europei, de care este conectată printr-o vastă reţea de conducte.
Norvegia produce în prezent la capacitate maximă. Potrivit previziunilor oficiale, exporturile sale de gaze ar putea atinge un nivel record de 122 miliarde metri cubi anul acesta. Comparativ, Rusia furniza Uniunii Europene înainte de război aproximativ 150 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.
Confruntate cu creşterea preţurilor, mai multe state europene, printre care Italia, pledează pentru o plafonare a preţului la gazele achiziţionate nu doar din Rusia, ci şi din alte ţări producătoare precum Norvegia.
Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre "ce face Norvegia pentru a asigura alimentarea cu gaz a platformei continentale norvegiene în lumina evenimentelor din Marea Baltică", a informat biroul premierului norvegian.
După presupusa sabotare a gazoductelor Nord Stream, Norvegia a anunţat miercuri o întărire a securităţii instalaţiilor sale de petrol şi gaze, considerate o potenţială ţintă.
"Discuţia s-a concentrat şi pe organizarea la Praga, pe 6 octombrie, a primei reuniuni a Comunităţii politice europene (CPE)", a precizat preşedinţia franceză.
CPE, un proiect iniţiat în mai de preşedintele Emmanuel Macron, urmăreşte să permită un dialog interguvernamental regulat - întâlniri la nivelul liderilor, o dată sau de două ori pe an - între statele membre ale Uniunii Europene şi ţările care aspiră sau nu să adere la UE, precum Ucraina, Regatul Unit, Turcia şi Norvegia.
Macron se roagă de Norvegia să mai scadă prețurile la gaze/ Italia și alte state cer UE să intervină dur și să plafoneze prețurile la toți producătorii
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

1
Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., a sosit în Republica Srpska
1

7
Marea Britanie: Vânzările de mașini noi au crescut în martie, datorită vehiculelor electrice
7

1.039
Rusia este acuzată că ar fi oferit Iranului o hartă secretă a infrastructurii energetice din Israel: Alianța s-ar putea extinde
1.039

1.187
VIDEO J.D. Vance a ajuns în Ungaria. Îl susține oficial pe Viktor Orban în alegeri: Sunt bucuros să mă văd cu prietenul meu!
1.187

3.119
VIDEO Insula iraniană Kharg, „ținta unui atac aerian”, după amenințările lui Trump de a prelua controlul asupra petrolului iranian
3.119

2.547
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze miliarde de euro din exporturi
2.547

4.838
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
4.838

129
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
129

5.797
UPDATE / VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
5.797

2.478
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
2.478

4.501
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
4.501

161
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
161

7.333
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
7.333
















Comentează