MADR: 164 de milioane de euro pentru intervenţiile din PS 2023-2027 lansate în luna mai

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 08-05-2024

Actualizat: 08-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027. Potrivit calendarului estimativ publicat pe pagina de internet a instituţiei, fondurile disponibile pentru cele trei sesiuni sunt de aproximativ 164 milioane de euro.

Astfel, în luna mai va fi deschisă sesiunea pentru intervenţia DR - 23 " Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate", altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, care are o alocare de 150 de milioane de euro.

De asemenea, intervenţia DR - 19 "Investiţii neproductive la nivel de fermă" are prevăzută o sumă de 11,764 milioane de euro, iar pentru DR - 37 "Transfer de cunoştinţe" alocarea publică este de două milioane de euro, sesiunile de depunere a cererilor de finanţare pentru ambele intervenţii fiind programate să înceapă în luna mai.

Fondurile totale disponibile pentru 2024 pentru intervenţiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027 sunt de aproximativ 1,4 miliarde de euro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri