Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat că Beijingul susţine Iranul în "apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime" şi a avut conversaţii cu cei doi omologi ai săi, iranian şi israelian, conform unor comunicate de presă ale MAE chinez, transmite sâmbătă AFP.
Şeful diplomaţiei chineze a subliniat sprijinul Beijingului faţă de Teheran în timpul discuţiei cu omologul său iranian, Abbas Araghchi, şi a condamnat, în cadrul discuţiei cu ministrul israelian Gideon Saar, "atacul prin forţă" întreprins împotriva Iranului, conform comunicatelor emise de Ministerul chinez de Externe după cele două conversaţii telefonice.
Israelul spune că se apară
După atacurile Israelului asupra Iranului, prim-ministrul Benjamin Netanyahu s-a adresat poporului iranian într-un mesaj video.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu s-a adresat poporului iranian, după atacurile Israelului asupra Iranului, într-un mesaj video.
El a spus că este timpul ca iranienii să lupte pentru libertate și împotriva regimului care a condus țara timp de decenii.
„A venit momentul ca poporul iranian să se unească în jurul drapelului său și al moștenirii sale istorice”, a îndemnat Netanyahu în discursul său, potrivit The Jerusalem Post.
Și Pakistanul susține Iranul
Pakistanul și-a exprimat sprijinul pentru Iran și a cerut țărilor musulmane să se unească împotriva Israelului.
Ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, a declarat:
„Israelul atacă Iranul, Yemenul și Palestina. Dacă țările musulmane nu se unesc acum, fiecare dintre ele se va confrunta cu aceeași soartă.”
Asif a propus ruperea imediată a legăturilor cu Israelul și convocarea unei sesiuni a Organizației Cooperării Islamice pentru a formula o strategie comună.
Pakistanul și Iranul au o graniță comună de 750 km.
????????/???????? Pakistan expressed support for Iran and called on Muslim countries to unite against Israel
— NEXTA (@nexta_tv) June 14, 2025
Pakistan's Defence Minister Khawaja Asif stated:
???? "Israel is attacking Iran, Yemen, and Palestine. If Muslim countries do not unite now, each one of them will face the same fate."… pic.twitter.com/95OWZcRzWB
Comentează