Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite condoleanţe familiilor victimelor cutremurului care a avut loc marţi în Mexic, în urma căruia peste 200 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte sute au fost rănite sau sunt date dispărute. "În aceste momente de profundă durere, Ministerul Afacerilor Externe îşi declară întreaga sa compasiune şi solidaritate cu poporul şi autorităţile mexicane şi îşi exprimă regretul pentru numărul impresionant de mare al victimelor, precum şi pentru serioasele pagube materiale înregistrate ca urmare a acestei catastrofe naturale", se arată într-un comunicat al MAE, transmis miercuri Agerpres.
Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter a avut loc marţi în Mexic.
Comentează