Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Români reveniți în țară din Arabia Saudită, anunță MAE. Cum a fost asigurată repatrierea

avion

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că 85 de cetățeni români aflați pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite au revenit în țară în cursul nopții trecute, cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Riad-București.

„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul nopții trecute a fost facilitată revenirea în țară a 85 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatul Arabiei Saudite, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne. Demersurile autorităților române au permis și facilitarea repatrierii a trei cetățeni sârbi și a patru cetățeni ungari, care și-au continuat ruta către țările de destinație.

Citește și: Nelu Tătaru dă explicații în fața Parlamentului: audieri la solicitarea USR

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Riad-București.

MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.