România încearcă să închidă una dintre cele mai mari breșe din domeniul protecției mediului: importurile de produse second-hand folosite ca paravan pentru introducerea deşeurilor din alte state. O nouă ordonanță de urgență vine cu reguli stricte pentru operatori și sisteme de control, după ce autoritățile au descoperit rețele întregi care aduceau în țară gunoaie ce ajungeau, în final, arse sau abandonate în natură.
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au anunţat, duminică, faptul că lipsa unei legislaţii clare a favorizat dezvoltarea traficului de deşeuri mascate ca produse utilizate, pe fondul unei cereri ridicate în anumite zone ale ţării.
”Noua ordonanţă de urgenţă privind reglementarea importurilor de produse second-hand răspunde direct acestei vulnerabilităţi, prin definirea clară a responsabilităţilor operatorilor, introducerea obligaţiilor de înregistrare şi trasabilitate a cantităţilor introduse în ţară, verificarea conformităţii şi returnarea celor neconforme”, au transmis reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, potrivit news.ro.
Ei au precizat că acest cadru normativ limitează riscul ca România să suporte costurile de mediu generate de deşeuri provenite din alte state şi elimină ambiguităţile juridice în cazurile ajunse în instanţă, intervenindu-se asupra sursei fenomenului, nu doar asupra efectelor.
„Am astupat un vid legislativ”: șeful Gărzii de Mediu, despre rețelele care importau deșeuri
”Această abordare devine cu atât mai importantă în contextul aderării la spaţiul Schengen şi al reducerii punctelor de control la frontieră, unde eficienţa intervenţiei depinde în mod esenţial de existenţa unor reguli clare şi aplicabile unitar”, a mai precizat sursa citată.
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au adăugat că rezultatele din teren confirmă amploarea fenomenului de colectare, deţinere şi valorificare ilegală a deşeurilor.
Numai în perioada 2023–2025, Garda de Mediu a aplicat sancţiuni contravenţionale de aproximativ 19 milioane lei, a fost suspendată activitatea a 46 de companii, au fost confiscate 2145 de tone de deşeuri valorificabile, au fost întocmite 33 sesizări penale.
Lovitură pentru mafia deșeurilor: statul închide portița prin care intrau gunoaie în România
”Analiza de risc efectuată după toate aceste acţiuni a evidenţiat un vid legislativ major în zona bunurilor second-hand, exploatat ca mod de operare pentru introducerea în ţară a deşeurilor sub diverse forme (produse uzate, donaţii sau transporturi declarate ca reutilizabile). În lipsa unor criterii clare de diferenţiere între deşeu şi non-deşeu, aceste fluxuri de «produse» au continuat să alimenteze depozitările ilegale şi arderile necontrolate”, au subliniat comisarii Gărzii Naţionale de Mediu.
De asemenea, autorităţile statului - Garda Naţională de Mediu, ANPC şi structurile Ministerului de Interne - au nevoie de criterii clare şi unitare pentru a face diferenţa juridică clară între deşeuri şi bunuri second-hand, mai ales în contextul aderării la spaţiul Schengen şi al reducerii punctelor de control la frontieră. Aceste criterii trebuie să permită încadrarea corectă a mărfurilor uzate (textile, anvelope, electronice, vehicule etc.) şi să elimine interpretările neunitare.
Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, a afirmat că astfel a fost astupat un vid legislativ.
Gunoaiele Europei, stopate la intrarea în România: reguli noi pentru second-hand
”Am reuşit să astupăm un vid legislativ de care profitau reţele întregi de falşi operatori care importau deşeuri care în final, în cea mai mare proporţie ajungeau fie arse spre valorificare, fie aruncate pe câmpuri, în păduri şi ape. Setul de modificări legislative este rezultatul unui efort care a început acum trei ani, bazat pe date clare din teren. Suntem recunoscători că acum propunerile noastre se transformă în legislaţie bună. O felicit pe ministra Mediului, Diana Buzoianu care în câteva luni a deblocat discuţiile şi a pus în transparenţă OUG-ul şi apreciez toate eforturile colegilor noştri din structurile ANPC şi MAI care au lucrat concret la acest proiect”, a declarat Andrei Corlan.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, vineri, că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să nu mai intre pe piaţa românească fără să fie curăţat, dezinfectat şi certificat în prealabil de un operator autorizat. De asemenea, se instituie reguli clare pentru anvelopele uzate, dar şi pentru maşinile second-hand. Orice persoană fizică poate aduce anual în ţară cel mult 2 maşini second hand, pentru uz personal, dar trebuie să anunţe acest lucru în cel mult 72 de ore la ANPC.




























Comentează