Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raiduri în clanurile istorice din Sicilia: Mafia italiană își pregătea intrarea în economia legală

mafia

Poliţia italiană a anunţat marţi că 91 de persoane au fost arestate într-o serie de raiduri pe plan naţional care au vizat mafia siciliană, transmite dpa. În acelaşi timp, au fost confiscate bunuri în valoare de circa 15 milioane de euro, precizează Garda financiară italiană.

Arestările au vizat două clanuri mafiote istorice, Ferrante şi Fontana, influente în districtele Acquasanta şi Arenella din Palermo. Operaţiunile poliţiei continuau marţi dimineaţa în Sicilia, Lombardia, Piemonte, Liguria, Veneto, Emilia Romagna, Toscana, Marche şi Campania.

Mafioţii urmăreau să profite de criza economică provocată de pandemia de COVID-19, a scris ANSA, citând dintr-un ordin judecătoresc de arestare.

Experţii în criminalitate au avertizat că întreprinzătorii afectaţi de criză ar putea ajunge sub controlul mafiei, care încearcă totodată să intre în graţiile populaţiei distribuind mâncare printre nevoiaşi.

Pe lângă activităţile infracţionale "tradiţionale" ca extorcarea de fonduri, traficul de droguri şi pariurile ilegale, mafioţii din Palermo au infiltrat şi economia legală, având interese în atelierele de ambarcaţiuni, pe piaţa de fructe şi legume, măcelării, baruri şi supermarketuri, precum şi în comerţul cu cafea şi ceasuri de lux.

Cei trei fraţi care conduc clanul Fontana, Angelo, Giovanni şi Gaetano, au fost reţinuţi la Milano. Între cei arestaţi se numără şi un fost concurent la Big Brother, acuzat că a acţionat ca paravan pentru mafie.

Citește și: Ciudăţeniile din proiectul de lege privind starea de alertă - Cec în alb acordat Guvernului pe perioadă nedeterminată .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.