Magistrații Judecătoriei Ploiești, o nouă formă de protest

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 03-10-2016

Actualizat: 03-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Ploieşti suspendă zilnic şedinţele de judecată timp de o oră, începând de luni dimineaţă, iar de săptămâna viitoare, vor judeca doar cauzele urgente, informează agerpres.ro

Potrivit unui comunicat postat pe portalul instanţelor de judecată, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti a decis, cu majoritatea voturilor celor prezenţi, că, în perioada 3-7 octombrie, toate şedinţele de judecată vor fi suspendate timp de o oră, în intervalul orar 9.00-10.00.

O despărțire de Traian Băsescu. Înțeleg, înțeleg, dar cu ei cum rămâne?


De asemenea, începând cu data de 10 octombrie, la Judecătoria Ploieşti se vor judeca doar cauzele care au caracter urgent, măsura urmând a fi aplicată până la efectuarea demersurilor necesare punerii în aplicare a mai multor solicitări ale Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul acestei instanţe. 

Solicitările au fost adoptate într-o şedinţă care a avut loc la data de 20 septembrie şi se referă la egalizarea indemnizaţiilor cuvenite magistraţilor la nivelul maxim pentru funcţii şi tranşe de vechime egale, adecvarea schemelor de judecători şi personal auxiliar la necesităţile reale ale instanţelor şi cenzurarea rolului ministrului Justiţiei în forma legitimării active cu privire la exercitarea acţiunii disciplinare în cazul abaterilor săvârşite de magistraţi, motivată prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. 

Anterior demarării acestei forme de protest, magistraţii Judecătoriei Ploieşti au intrat în şedinţele de judecată, începând cu data de 21 septembrie, purtând banderole albe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri