DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Magistraţii activişti vor reîntoarcerea la epoca abuzurilor: NU e suficient să se desfiinţeze SIIJ, competenţa trebuie să revină la DNA

Nancyscime.com
justitie subjugata

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie consideră că Parlamentul trebuie să desfiinţeze necondiţionat Secţia specială pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi nu ”să o translateze integral în alte structuri de parchet”. Reacţia vine după ce liderul deputaţilor UDMR a declarat că formaţiunea sa şi PNL susţin desfiinţarea SIIJ, iar magistraţii să nu fie din nou anchetaţi de DNA, ci de Parchetul General.

”Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie au luat act cu stupefacţie de declaraţiile domnului Csoma Botond, lider al grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor - Suntem de acord cu desfiinţarea Secţiei Speciale, dar nu suntem de acord ca aceste atribuţii să revină la DNA. Solutia ar fi să se înfiinţeze o structură în cadrul Parchetului general, sub controlul procurorului general sau a adjunctului desemnat de acesta. Liberalii sunt de acord cu această poziţie - care sunt contrare atât Programului de guvernare, cât şi promisiunilor ferme făcute organismelor europene în sensul desfiinţării necondiţionate a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie”, au transmis, vineri, cele două organizaţii.

Acestea reamintesc că, prin Avizul nr.934 din 20 octombrie 2018, Comisia de la Veneţia a sugerat reconsiderarea înfiinţării unei secţii speciale pentru anchetarea magistraţilor. Ca alternativă, s-a propus folosirea unor procurori specializaţi, simultan cu măsuri de salvgardare procedurale eficiente.

Magistraţii citează şi Raportul ad hoc privind România, adoptat de Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), în care se arată că ”secţia pare ca o anomalie în actuala structură instituţională”, fiind invocte mai multe motive, ntre care faptul că ”nu au existat date sau evaluări specifice care să demonstreze existenţa unor probleme structurale în justiţie care să justifice o astfel de iniţiativă”.

”Prin urmare, orice încercare de redenumire a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, inclusiv prin translatarea sa în cadrul PÎCCJ sub forma unei direcţii, precum şi renaşterea unei astfel de structuri, sub orice formă, sunt la fel de nocive. Principial, orice unitate centralizată şi specializată care ar putea ancheta magistraţii este incompatibilă cu cerinţele statului de drept. Modelul legislativ anterior, care presupunea repartizarea teritorială, orizontală şi verticală, a structurilor de parchet ce puteau investiga magistraţii (PÎCCJ, parchetele de pe lângă curţile de apel, DNA, DIICOT), era unul descentralizat şi deconcertat, cu rezultate notabile (inclusiv magistraţi condamnaţi), oricum, cu riscuri mult mai mici de control asupra centrului de comandă, aşa cum arată şi Avocatul General al CJUE”, au mai transmis organizaţiile.

Acestea solicită puterii legislative să desfiinţeze necondiţionat Secţia Specială, pentru a respecta coordonatele statului de drept şi standardele în materie ale Uniunii Europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.