Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MAI anunţă că acordarea unor drepturi salariale este pe agenda discuţiilor dintre conducerea ministerului şi sindicatele din Poliţie

www.stiripesurse.ro
Politia Locala

Stabilirea celei mai echitabile formule de acordare a unor drepturi salariale, pe structură şi nu pe bază de pontaj, pentru categoriile de personal care beneficiază acum de majorarea pentru asigurarea continuităţii serviciului de la domiciliu s-a aflat pe agenda discuţiilor dintre conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi reprezentanţii sindicatelor din Poliţie.

"Reprezentanţii MAI vor putea prezenta o variantă concretă după aprobarea bugetului şi finalizarea simulărilor financiare. Măsura acordării sporului de permanenţă de 40% a fost introdusă în iunie 2017 cu aplicare până la 31 decembrie 2017", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis marţi Agerpres. Referitor la programul de lucru al angajaţilor, reprezentanţii MAI au anunţat că săptămâna viitoare proiectul de ordin va fi introdus în procesul de transparenţă decizională, urmând să fie adus şi în discuţiile Comisiei de Dialog Social.

"De asemenea, în cursul săptămânii viitoare, proiectul de lege privind autoritatea poliţistului în forma rezultată în urma procesului de transparenţă şi a şedinţei de dezbatere publică care a avut loc în data de 11 decembrie 2017 va fi transmis în procedură de avizare la ministere", se arată în comunicat.

În paralel, MAI continuă să lucreze la modificarea Legii 360/2002 privind statutul poliţistului. Alte teme discutate în cadrul întâlnirii au mai fost modificarea ordinului privind decontarea transportului, recunoaşterea vechimii în specialitatea studiilor, modificarea condiţiilor de muncă pentru anumite categorii de poliţişti şi asistenţa juridică a poliţiştilor.

La discuţii au participat reprezentanţi din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", Sindicatul Poliţiştilor "Lege şi onoare" Mureş, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual Mehedinţi, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Sistemul Naţional de Paşapoarte, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, Sindicatul Poliţiştilor Dolj, Sindicatul Liber al Poliţiştilor din Caraş-Severin, Sindicatul Poliţiştilor şi Personalului Contractual din IPJ Botoşani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.