Campaniile electorale s-au încheiat oficial sâmbătă dimineață la ora 7, astfel că este interzisă continuarea propagandei electorale.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate sâmbătă cu privire la 20 de posibile incidente electorale în legătură cu alegerile prezidenţiale, printre care 14 semnalări de continuare a propagandei electorale şi un caz de corupere a alegătorilor în judeţul Iaşi, unde mai multe persoane din cadrul unei primării ar fi promis alegătorilor bani pentru a vota un anumit candidat, a declarat, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
În ceea ce priveşte alegerile locale parţiale, în cursul aceleiaşi zile au fost semnalate patru situaţii de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog.
Totodată, ea a adăugat că Inspectoratul General al Poliţiei Române efectuează cercetări după ce a fost sesizat de Biroul Electoral Central cu privire la situaţii în care cetăţeni care au votat la secţii din străinătate ar fi postat în mediul online buletinele de vot.
"Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă", a subliniat ea.
Cadrul legal
Potrivit Deciziei Biroului Electoral (BEC) pentru alegerea Președintelui României, prin continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale se înțelege: afișarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea distribuirea și/sau difuzarea de materiale publicitare politice, respectiv materiale de propagandă electorală de orice tip care se referă la alegeri; difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegeri în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate; sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați.
Menținerea conținutului cu caracter electoral care a fost publicat pe durata campaniei electorale pe pagini de internet și pe platforme online de socializare și care rămâne afișat pe respectivele pagini sau aplicații, fără a fi promovat, nu constituie acțiune de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, cu excepția versiunii respectivului material care a fost redistribuită ulterior încheierii campaniei electorale.
MAI precizează, de asemenea, că este interzisă transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmărește influențarea opțiunii privind exercitarea dreptului de vot. Totodată, organizatorii evenimentelor de orice gen și participanții la acestea nu pot derula acțiuni de propagandă electorală în intervalul cuprins între momentul încheierii campaniei electorale și până la încheierea votării.
Pe timpul campaniilor electorale, nu au fost înregistrate incidente deosebite, efectivele MAI fiind mobilizate pentru a asigura climatul normal de siguranță publică și pentru a cerceta sesizările cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni electorale.
În ceea ce privește campania pentru alegerile prezidențiale, au fost înregistrate 149 de sesizări referitoare la fapte nelegale în legătură cu procesul electoral: 141 s-au confirmat, 5 nu s-au confirmat și treu sunt în curs de cercetare.
„45 de sesizări nu au fost de competența MAI și au fost transmise spre soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central. Angajații MAI au aplicat 18 avertismente și 25 de amenzi pentru săvârșirea unor contravenții legate de procesul electoral, în majoritatea cazurilor fiind vorba de nerespectarea cadrului normativ referitor la afișajul electoral. De asemenea, se fac cercetări cu privire la 8 infracțiuni”, transmite MAI.
Referitor la campania electorală pentru alegerile locale parțiale, s-au înregistrat șase sesizări, dintre care două nu s-au confirmat, iar una a fost redirecționată pentru soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă.
Angajații MAI au aplicat o amendă pentru lipirea de afișe electorale în loc nepermis, respectiv pe un stâlp, și fac cercetări cu privire la două infracțiuni.
Pe timpul campaniilor electorale, efectivele MAI au asigurat măsurile de ordine publică la aproximativ 90 de manifestări cu caracter electoral.
Comentează