Mai mult de un sfert din unităţile şcolare din judeţul Vrancea nu vor avea directori desemnaţi în urma concursului pentru directori, deoarece nu au fost candidaţi interesaţi de aceste posturi, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, Daniela Marchitan.
"Din cele 116 unităţi cu personalitate juridică, în 33 de unităţi nu am avut candidaţi înscrişi la concursul pentru directori. Majoritatea sunt din mediul rural, cu excepţia a două şcoli din municipiul Adjud, unde nu am avut, de asemenea, candidaţi", a declarat inspectorul Daniela Marchitan.
Aceasta a precizat că, pentru a asigura continuitatea actului educaţional, cel mai probabil directorii care sunt în funcţie cu detaşare vor fi reconfirmaţi până la noi reglementări.
"La acest moment, directorii sunt numiţi prin detaşare în interesul învăţământului până la finalizarea concursului, însemnând 10 ianuarie. Atunci intră directorii noi cu decizie. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare, dar este necesar ca şcolile să aibă o conducere, de aceea, probabil, celor care sunt acum în funcţii li se va prelungi detaşarea până la noi reglementări", a precizat Marchitan.
Comentează