DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mai multe evenimente blochează traficul rutier în București

www.stirimondene.eu
politia rutiera

Traficul rutier va fi restricţionat, marţi, pe banda I adiacentă intrării în Templul Coral din Bucureşti, între orele 19,30 - 21,30, când va avea loc o ceremonie cu ocazia "Zilei Memoriale", organizată de Ambasada Statului Israel, informează Agerpres.

Citește și: Circulaţia pe breteaua de coborâre pe Calea Giuleşti spre Pasajul Basarab-Calea Plevnei va fi închisă de miercuri

"Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor şi solicită conducătorilor de autovehicule să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să reducă viteza şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic", informează un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Tot marţi, Asociaţia Florarilor şi a Meseriilor tradiţionale va organiza o manifestaţie publică ce va consta într-un marş denumit "Marşul Solidarităţii".

Marşul se va desfăşura între orele 11,30 - 12,00 pe traseul intersecţia străzii Căderea Bastiliei cu bulevardul Lascăr Catargiu - dreapta bulevardului Lascăr Catargiu - traversare pe la trecerea de pietoni din dreptul străzii Grigore Alexandrescu - continuare pe trotuar, sens de avans către Piaţa Victoriei, prin faţa magazinului Orange - traversare Calea Victoriei - traversare Piaţa Victoriei la trecerea de pietoni din dreptul parcării TNT - traversare şoseaua Kiseleff, în dreptul Muzeului Antipa - punct final alveola din prelungirea Parcului Kiseleff.

"Deplasarea în marş se va face pe banda I de circulaţie, cu respectarea normelor rutiere în vigoare. Solicităm conducătorilor de autovehicule să reducă viteza, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri", se arată în comunicatul Brigăzii Rutiere.

Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti va organiza, miercuri, o ceremonie de depunere de coroane de flori la Cimitirul Memorial al Eroilor Sovietici din şoseaua Pipera, sectorul 1.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona traficul rutier în zona adiacentă cimitirului, între orele 10,00 şi 12,30.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.