Mai mulţi migranţi, prinşi la frontieră ascunşi printre mărfuri, în camioane

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-03-2024

Actualizat: 08-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mai mulţi migranţi din şapte ţări au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, când încercau să iasă ilegal din ţară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, ascunşi în trei camioane ce transportau mărfuri diverse în ţări europene, potrivit Agerpres.

Şoferii sunt români şi un turc, ei transportând, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto şi frigidere pentru societăţi comerciale din Suedia, Spania şi Germania.

"În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele destinate transportului de marfă, printre bunurile transportate, 17 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state afroasiatice (Afganistan, Siria, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka şi Etiopia), cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani, cei mai mulţi intraţi legal în România", a informat, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.

Cei trei şoferi sunt cercetaţi penal pentru trafic de migranţi, în timp ce străinii ascunşi în camioane, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri