Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mai puţine scene pentru Amber Heard în 'Aquaman 2', din cauza 'lipsei de chimie' cu protagonistul filmului, Jason Momoa

Johnny Depp Amber Heard

Walter Hamada, responsabil al diviziei DC Comics al studioului Warner Bros., a asigurat marţi că scenele din continuarea "Aquaman", în care apărea Amber Heard, au fost scurtate din cauza "lipsei de chimie" cu protagonistul filmului, Jason Momoa, relatează EFE.

Potrivit conducerii studioului, ştirile negative apărute în presă ca urmare a relaţiei sale turbulente cu Johnny Depp, pe care îl acuză de violenţă domestică, nu a au fost determinante pentru a reduce minutele apariţiei sale pe marele ecran, contrazicând astfel versiunea actriţei.

Declaraţia, a cărei înregistrare a fost difuzată marţi în procesul pentru defăimare care o opune lui Johnny Depp, reprezintă o susţinere a versiunii avocaţilor actorului, potrivit Agerpres.ro.

Concret, Depp o acuză pe fosta soţie de defăimare pentru articolul pe care aceasta l-a scris pentru ziarul The Washington Post în 2018, după divorţ, în care se consideră victimă "abuzului conjugal" şi pentru care actorul pretinde daune de 50 de milioane de dolari.

La rândul ei, Heard a răspuns cu o contra-acuzaţie, potrivit căreia Depp a montat o campanie de defăimare la adresa ei, în urma căreia a pierdut multe roluri şi îi cere actorului despăgubiri de 100 de milioane de dolari.

Potrivit conducerii Warner Bros, apariţiile mai reduse ale lui Heard în viitorul "Aquaman 2", a cărui premieră este prevăzută anul viitor, au fost decise anticipat.

"Mărimea rolului ei a fost stabilită la momentul dezvoltării scenariului, care a fost în 2018, aş spune eu. Participarea personajului său la acţiune a fost cam aceeaşi şi stabilită încă de la început", a explicat Walter Hamada.

S-a pus chiar problema înlocuirii actriţei, ca urmare a lipsei de chimie cu Momoa, protagonistul seriei şi în prima parte a filmului.

Primul film "Aquaman", lansat în 2018, a fost un succes la box-office şi una dintre participările cele mai importante din cariera lui Heard, care a convenit să joace şi în partea a doua, însă ulterior a regretat din cauza scurtării rolului său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.