Deputaţii Platformei Acţiune şi Solidaritate (PAS) au depus miercuri o moţiune de cenzură împotriva guvernului Republicii Moldova condus de Ion Chicu, moţiune semnată şi de deputaţi din Platforma Demnitate şi Adevăr (Platforma DA) şi din Partidul Democrat (PDM), informează Radio Chişinău şi IPN.md.
Cabinetul Chicu este acuzat că "a eşuat lamentabil" în gestionarea pandemiei şi crizei economice. Potrivit semnatarilor, "orice zi în plus în care acest guvern este în funcţie înseamnă mai puţine şanse pentru rezolvarea crizei sanitare, economice şi sociale în care se adânceşte Republica Moldova". "Administrarea dezastruoasă a treburilor statului de către acest guvern este cea mai evidentă în două domenii-cheie: sănătate şi economie', se spune în textul moţiunii.
Citește și: CTP amendă usturătoare pentru jignirile aduse Bisericii Ortodoxe Române
Moţiunea a fost semnată de 34 de deputaţi şi ar urma să fie examinată săptămâna viitoare în plenul Parlamentului.
În luna iulie Parlamentul Republicii Moldova a mai examinat o moţiune de cenzură, însă aceasta nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Citește și: CCR a hotărât: Legea care interzice referirea la identitatea de gen în şcoli este neconstituţională
Conform Regulamentului Parlamentului Republicii Moldova, moţiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate guvernului la învestitură. Aceasta poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor aleşi. Moţiunea de cenzură se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. În cazul în care moţiunea de cenzură este respinsă, deputaţii care au semnat-o nu pot iniţia în cadrul aceleiaşi sesiuni o nouă moţiune pe acelaşi motiv. În cazul adoptării moţiunii de cenzură, primul-ministru trebuie să prezinte, în termen de cel mult trei zile, presedintelui Republicii Moldova demisia guvernului.
Citește și: Cutremur în SPP! Au fost schimbați toți șefii! Capul gărzii pretoriene a lui Klaus Iohannis, uns la conducerea unei structuri! .
Comentează