Maia Sandu: Nu ne sperie munca, iar obiectivul nostru este ca Moldova să fie gata să adere la UE până în 2030

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 09-11-2023

Actualizat: 09-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reiterat după ce Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova, că obiectivul guvernării de la Chișinău este aderarea RM la UE până în 2030.

„Zi importantă pentru viitorul Moldovei - Comisia Europeană a recomandat țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Acest pas este o recunoaștere a efortului nostru comun - al instituțiilor statului, care muncesc pentru a transforma țara, precum și al cetățenilor, care aleg pacea, democrația și dezvoltarea. Raportul Comisiei Europene confirmă că Moldova a făcut în ultimul an reforme serioase care pregătesc țara noastră de a deveni un stat european și necesare pentru a îmbunătăți viața tuturor cetățenilor”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că decizia finală privind începerea negocierilor cu Moldova va fi luată de către statele membre la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie.

„Decizia de azi a Comisiei Europene ne încurajează și ne responsabilizează să continuăm lucrurile începute: să facem Moldova mai puternică, un stat care asigură pacea acasă și contribuie la securitatea regională și are grijă de bunăstarea cetățenilor săi. E mult de lucru. Drumul pe care am ales să mergem este plin de provocări. Nu ne sperie munca, iar obiectivul nostru este ca Moldova să fie gata să adere la UE până în 2030. Republica Moldova în Uniunea Europeană este unica noastră șansă de a garanta un viitor al păcii, libertății și prosperității pentru întreaga țară”,a mai spus Maia Sandu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri