Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coronei, mesaj pentru cei care au fost alături de copii și vârstnici: Sunt impresionată

MAE
Margareta

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coronei, a transmis, marți, un mesaj video, în care își exprimă recunoștința și admirația pentru cei care au fost alături de copii și vârstnici în această perioadă de epidemie, precum și pentru cei care au dat dovadă de grijă pentru cei apropiați, anunță MEDIAFAX.

„Suntem la aproape două luni de izolare. În multe locuri din lume oamenii trec prin mari suferințe și încercări, dar cei mai mulți dintre noi am dat dovadă de înțelepciune, spirit civic și grijă pentru cel de aproape. Sunt impresionată de munca asociațiilor din România, care s-au pus în slujba comunităților și a cetățenilor în lupta împotriva COVID-19. Le adresez tuturor recunoștință și admirație”, a transmis Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.

Citește și: Revoluție în Poliție! Sistem de recunoaștere facială pentru IGPR! Achiziție de aproape un milion de euro!

În timpul epidemiei, Fundația Regală Margareta a României s-a concentrat în primul rând pe oamenii în vârstă și pe copii, mai ales pe cei aflați în situații dificile.

MS Margareta a spus că echipa Fundației are echipa necesară pentru ajuta în fiecare lună 2.000 de oameni în vârstă.

„Le oferim ajutor material, îndrumare în diverse chestiuni sociale și sprijin emoțional. Proiectele „Telefonul vârstnicului” și Fondul de Urgență pentru oamenii în vârstă funcționează zilnic”, a spus Majestatea Sa.

Practic, pentru vârstnici se fac cumpărături, care sunt livrate zilnic acasă, se acordă ajutor material, în special alimente și produse de igienă, acces la servicii publice active în perioada epidemiei, sprijin la activitățile casnice și consiliere psihologică.

Citește și: Înregistrare explozivă! Raed Arafat somează firma care a câștigat contractul de 600 de milioane de euro în fața lui Deltamed

„Prin organizații partenere, sprijinim seniori din București, Brăila, Constanța, Bacău, Cluj-Napoca, Brașov, dar și comunități mici, cum ar fi Războieni (Alba), Reghin (Mureș), Nicorești (Galați). Distribuim mii de produse alimentare, de igienă, sanitare și medicale, îngrijitori la domiciliu și asistenții sociali continuă misiunea. De Paște, 200 de vârstnici s-au bucurat de feluri tradiționale livrate acasă și pentru că mii de vârstnici din toată țara sunt singuri și nu mai au pe nimeni alături, Fundația Regală Margareta a României au lansat campania „Avem o dragoste de dat pentru cei care ne-au construit viitorul”. (...) Dorim să ne arătăm recunoștința față de vârstnicii care au contribuit la formarea generațiilor noastre. Ei ne-au oferit atât de mult. Acum este rândul nostru să le întindem mâna. Mă gândesc la bunica mea, Regina Mamă Elena, care a făcut atât de mult pentru tatăl meu și pentru mine. Sunt sigură că înțelegeți foarte bine aceste sentimente, puteți să ajutați efortul nostru cu simplul sms cu textul „singur” la 8844 donând 2 euro lunar”, a mai spus MS Margareta.

Citește și: Sunt anunțate noi măsuri! Ce vor trebui să facă pasagerii în avion .

De asemenea, Fundația Regală Margareta a României susține 500 de copii din mediul rural sau din medii defavorizate.

„Cu sprijinul Fundației Vodafone România, 273 de tablete cu acces la internet au ajuns la copii din familii foarte sărace din Constanța, Bistrița, Alba, Neamț, Ilfov, Ialomița și Teleorman. Acum ei pot continua școala online și se pot alătura colegilor. Eforturile trebuie să continue. Nu suntem la sfârșitul luptei noastre dar există speranță și resurse umane pentru a ieși victorioși din această grea încercare a omenirii”, a mai spus Custodele Coroanei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.