Mai mult de jumătate dintre americani (53%) susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, potrivit unui sondaj realizat în SUA de The Bullfinch Group în parteneriat cu INSCOP Research, în perioada 19 - 23 februarie.
Întrebaţi dacă susţin sau nu includerea României, un aliat al SUA care sprijină politicile americane în lume, în Programul Visa Waiver ce presupune eliminarea vizelor şi pentru cetăţenii români, majoritatea americanilor (53%) au declarat că susţin acest demers, 21% se opun, iar 25% nu şi-au format o opinie, fiind nehotărâţi.
Raportat la opţiunile politice, cel mai ridicat sprijin pentru eliminarea vizelor pentru români se înregistrează în rândul votanţilor democraţi. Astfel, 57% dintre votanţii Partidului Democrat susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, în timp ce 15% se opun, iar 28% sunt nehotărâţi.
Jumătate dintre votanţii Partidului Republican (50%) susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, 29% se opun, iar 21% sunt nehotărâţi.
În ceea ce priveşte sprijinul votanţilor independenţi pentru eliminarea vizelor pentru români acesta este similar celui înregistrat la nivelul populaţiei generale. Astfel, 54% dintre votanţii independenţi susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, în timp ce 21% se opun, iar 25% sunt nehotărâţi.
Programul Visa Waiver al Departamentului pentru Securitate Internă din Statele Unite ale Americii permite cetăţenilor din 40 de ţări să călătorească în SUA în scop de turism sau afaceri pentru o perioadă de 90 de zile fără a avea nevoie de viză.
"Datele noastre arată clar că americanii au o opinie foarte bună despre ţările aliate care susţin politicile SUA în întreaga lume şi că americanii nu percep România ca pe o sursă de imigraţie ilegală. De aceea, majoritatea americanilor susţin includerea României în Programul Visa Waiver; procentul celor care se opun este semnificativ mai mic. De asemenea, este foarte relevant că nu există absolut nicio categorie de populaţie pe care am testat-o în SUA în care procentul celor care se opun eliminării vizelor pentru cetăţenii români să fie mai mare decât procentul celor care susţin eliminarea vizelor", a afirmat Brett Loyd, preşedinte şi CEO al The Bullfinch Group, conform unui comunicat transmis, joi, de INSCOP Research.
La rândul său, Remus Ştefureac, preşedinte Strategic Thinking Group - Grupul de Gândire Strategică, a susţinut că datele pot contribui suplimentar la admiterea României în Programul Visa Waiver.
"Datele arată foarte clar că ponderea populaţiei SUA, a votanţilor înregistraţi, a votanţilor din toate spectrele politice (democraţi, republicani sau independenţi) care susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români este mai mult decât dublă comparativ cu ponderea celor care se opun eliminării vizelor. Acest lucru poate contribui suplimentar la eforturile de convingere a membrilor Congresului SUA şi ai administraţiei americane de a include România, unul dintre cei mai serioşi aliaţi ai Americii, în Programul Visa Waiver", a spus el.
Sondajul de opinie naţional din SUA a fost realizat în cadrul unui proiect de cercetare susţinut de think-tank-ul Strategic Thinking Group - Grupul de Gândire strategică. Datele au fost culese în perioada 19 - 23 februarie prin interviuri telefonice, volumul eşantionului fiind de 1.044 de votanţi înregistraţi. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%.
Majoritatea americanilor susțin ridicarea vizelor pentru români (sondaj)
București
3°C
Articole Similare

93
Horoscopul zilei de 13 Martie 2026. Vărsătorii au parte de succes în plan material. Află ce se întâmplă cu zodia ta
93

408
Un student a găsit 'leacul' pentru dependența de social media: Invenția care îți taie timpul petrecut pe rețele
408

980
Alertă astrologică: 3 zodii dau lovitura financiară pe 12 martie, chiar dacă Mercur e în haos
980

37
Simularea Evaluării Naționale 2026: Ministrul Educației, mesaj pentru școli și profesori
37

1.072
FOTO Afaceri ilegale cu trufe și fructe de pădure, descoperite în urma unor controale comune ale Gărzii de Mediu, ANAF şi Poliţiei: ce nereguli grave au descoperit inspectorii
1.072

25
Patru incendii de vegetaţie în Maramureș: peste 20 hectare distruse de foc
25

2.608
CTP, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "George Simion a arătat că ultimul lui stăpân, cel mai de sus stăpân, este Putin, nu Trump"
2.608

1.215
Sporul anticorupție din armată și interne: mii de angajați primesc 12,5% în plus la salariu
1.215

2.787
Ce se întâmplă cu polițiștii de la BCCO, care au fost filmați făcând amor în fața clienţilor dintr-un club din Oradea
2.787

1.723
Noi nereguli pe plajele din Năvodari: după rezervorul de gaz, a fost descoperită o nouă problemă
1.723

22
Ministrul Energiei s-a întâlnit cu reprezentanţii angajaţilor Complexului Energetic Oltenia,care au contracte de muncă pe perioadă determinată
22

2.891
Se fac angajări în Armata Română! Ce salarii oferă MApN
2.891

2.698
Laurențiu Beșu, magistratul din documentarul Recorder, cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară: Când a fost chemat la IJ
2.698

















Comentează