Peste jumătate dintre britanici consideră că guvernul prim-ministrului Boris Johnson a fost prea lent în luarea măsurilor pentru a contracara răspândirea coronavirusului, arată un sondaj de opinie publicat joi şi citat de Reuters, informează Agerpres.
Sondajul Ipsos MORI, realizat online între 27 şi 30 martie, arată că 56% dintre respondenţi cred că măsurile de distanţare socială au fost luate prea târziu de guvern, comparativ cu 4% care consideră că au fost impuse prea devreme.
Ipsos MORI a precizat că a intervievat 1.072 de adulţi britanici în vârstă de 18-75 de ani.
Numărul persoanelor infectate cu coronavirus care şi-au pierdut viaţa a crescut cu 563 în Marea Britanie, ajungând la un total de 2.352 la 31 martie, ora 16.00 GMT, a anunţat miercuri guvernul de la Londra.
Numărul cazurilor confirmate de infectări era miercuri, la ora 08.00 GMT, de 29.474, în creştere de la cele 25.150 înregistrate cu o zi în urmă.
Majoritatea britanicilor sunt nemulțumiți de măsurile luate pentru combaterea noului coronavirus
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

191
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
191

2.511
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.511

2.407
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.407

2.521
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.521

3.672
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.672

46
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
46

3.675
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.675

3.015
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.015

3.386
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.386

77
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
77

3.810
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.810

232
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
232

10.485
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.485
















Comentează