Mallorca, la prima victorie pe teren propriu în noua ediţie a campionatului Spaniei

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 18-09-2024

Actualizat: 18-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: The Capital Post

Echipa Mallorca a obţinut prima sa victorie pe teren propriu în noua ediţie a campionatului de fotbal al Spaniei, impunându-se la limită, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Real Sociedad, într-un meci contând pentru etapa a 7-a din La Liga, disputat marţi seara, în devans.

Gazdele au marcat unicul gol al întâlnirii prin Abdon Prats, care a transformat un penalty în minutul 35.

Înaintea startului jocului de pe stadionul Son Moix, cei 17.132 de spectatori au omagiat doi sportivi locali, Joan Munar şi Nil Riudavets, medaliaţi la Jocurile Paralimpice de la Paris, precizează EFE.

În urma acestui succes, Mallorca a urcat pe locul al şaselea în clasament, cu 8 puncte, în timp ce Real Sociedad se află pe poziţia a 16-a, cu 4 puncte.

Iată şi programul celorlalte meciuri din etapa a şaptea a ligii spaniole:

Joi 19 septembrie

Leganes - Athletic Bilbao

Marţi 24 septembrie

Valencia CF - Osasuna Pamplona

Sevilla FC - Valladolid

Real Madrid - Deportivo Alaves

Miercuri 25 septembrie

Girona - Rayo Vallecano

FC Barcelona - Getafe

Joi 26 septembrie

Las Palmas - Betis Sevilla

Espanyol Barcelona - Villarreal

Celta Vigo - Atlético Madrid

Clasament:

1. FC Barcelona 15 puncte

2. Atletico Madrid 11

3. Real Madrid 11

4. Villarreal 11

5. Celta Vigo 9

6. Mallorca 8

7. Deportivo Alaves 7

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri