Autorităţile malteze au refuzat miercuri seara să facă plinul cu carburant navei umanitar Ocean Viking al organizaţiilor franceze SOS Méditerranée şi Médecins sans Frontières, a anunţat pentru AFP responsabilul operaţiunilor de salvare a migranţilor Nicolas Romaniuk, relatează agerpres.
"După ce ne-au dat acordul pentru realizarea plinului cu carburant în larg, fără acostare, autorităţile malteze ne-au anunţat în această seară, cu două ore înaintea momentului stabilit, că nu suntem autorizaţi să pătrundem în apele teritoriale malteze", a declarat Romaniuk.
Este pentru prima oară când Malta îşi închide zona teritorială în cazul unei nave umanitare, în timp ce Italia a luat deja în mai multe rânduri decizia de a interzice pătrunderea unor nave aparţinând ONG-urilor în apele sale teritoriale.
Conducerea navei Ocean Viking nu a primit din partea autorităţilor malteze nicio motivaţie oficială; "dar agentul de transport maritim care se ocupă de noi ne-a informat prin e-mail că nu putem alimenta pentru că au aflat că este vorba de nava unui ONG", a precizat Romaniuk.
Ocean Viking, care a părăsit duminică seara portul Marsilia din sudul Franţei, se găsea miercuri seara la aproximativ 18 ore de navigare de zona de salvare. Nava se pregătea să facă plinul în larg pentru a putea prelungi misiunea de căutare şi salvare.
Coordonatorul operaţiunilor de salvare a estimat că, în aceste condiţii, rezervele de carburant vor permite vaporului să navigheze încă 10 - 12 zile, scurtându-se astfel timpul necesar căutărilor.
"Avem apă, carburant, sunt oameni care trebuie salvaţi, aşadar continuăm", a decis Romaniuk. "Condiţiile meteo favorabile se pare că încurajează plecările de pe coastele Libiei, iar gărzile de coastă libiene au interceptat 7 ambarcaţiuni în cursul ultimelor 36 de ore", a explicat el.
Ocean Viking, o navă de 69 de metri sub pavilion norvegian, se îndreaptă spre zona Mediteranei centrale din largul coastelor libiene pentru a salva persoanele care încearcă să părăsească ţărmul african la bordul unor ambarcaţiuni improvizate.
Acesta este prima misiune pe care Ocean Viking o realizează, la bordul său aflându-se aproximativ 30 de persoane, marinari specializaţi în salvări din partea SOS Méditerranée şi personal medical şi de asistenţă din partea Médecins sans Frontière.
Potrivit cifrelor furnizate de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, 840 de persoane au dispărut în apele Mării Mediterane de la începutul anului, dintre care 576 în zona Mediteranei centrale, cifre care nu iau în calcul naufragiile neînregistrate.
Malta refuză pentru prima oară să alimenteze o navă umanitară
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

6
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6

269
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
269

901
Poate sau nu Trump să retragă Statele Unite din NATO?
901

37
Un bărbat a fost arestat în Massachusetts pentru ameninţări cu moartea la adresa lui Donald Trump
37

1.533
Donald Trump răspunde la întrebarea care este în mințile tuturor: Când se încheie războiul din Orientul Mijlociu?
1.533

3.462
Țara care poate deveni peste noapte o putere nucleară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
3.462

1.504
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
1.504

4.492
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
4.492

102
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
102

53
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
53

133
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
133

2.347
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.347

2.711
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.711
















Comentează