Mama acuzată că și-a răpit copilul din Canada, află dacă va fi extrădată

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-04-2016

Actualizat: 25-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Curtea de Apel București discută luni extrădarea Anei Maria Nedelcu, acuzată că și-a răpit copilul născut în Canada și l-a adus în România.

Ana Maria Nedelcu a fost arestată pe 13 aprilie, în urma unei decizii luată de un judecător de la Curtea de Apel București, cu toate că procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel nu solicitaseră acest lucru. A fost eliberată opt zile mai târziu.
Ea este urmărită penal de autoritățile canadiene pentru săvârșirea infracțiunii de răpire cu încălcarea unui ordin de custodie, faptă prevăzută de art. 281 alin. 1 din Codul penal canadian, pedepsită cu închisoare de până la 10 ani. În documentele transmise de statul canadian se arată că în 2014 Ana Maria Nedelcu, a plecat în România împreună cu copilul său minor, încălcând ordinul de custodie emis de către o instanță canadiană, ordin prin care drepturile părintești privind pe minor erau exercitate de către ambii părinți.
În legislația penală română infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor este pedepsită cu închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă.
Tot săptămâna această, mamă acuzată de răpire va trebui să meargă la Autoritatea pentru Protecția Copilului unde băiatul său va spune dacă vrea să se întoarcă în Canada la tatăl sau. Între timp, bărbatul a venit în România și, potrivit avocatei sale, va face tot ce-i stă în putință să-și ia copilul în Canada, informează hotnews.ro.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri