Noul manager interimar al Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, medicul Radu Constantin Luca, şi-a dat demisia la doar o săptămână după ce a fost numit în funcţie.
Demisia sa a fost confirmată de către preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, dar nu se cunosc deocamdată motivele.
”Am luat act de demisia managerului interimar de la Spitalul «Sfânta Maria», Radu Constantin Luca. Vom face toate demersurile administrative pentru a numi o conducere interimară în cel mai scurt timp, astfel încât să ne asigurăm că activitatea medicală şi administrativă a spitalului decurge fără sincope”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, conform news.ro.
Costel Alexe, după numirea noului manager al spitalului
Pe 29 septembrie, preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a demis-o pe fostul manager al Spitalului pentru copii "Sf. Maria" din Iaşi, dr Cătălina Ionescu, aceasta urmând a fi manager medical, funcţia sa urmând a fi preluată de dr. Radu Constantin Luca.
Decizia a fost luată după ce la Spitalul "Sf.Maria"au fost descoperite o serie de nereguli după decesul a şapte din cei nouă copii internaţi în corpul A al ATI, care erau infectaţi cu bacteria Serratia Marcescens.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, declarase luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că postul de manager al acestei unităţi medicale va fi scos la concurs, după finalizarea anchetei privind cazurile de infecţii nosocomiale cu bacteria Serratia Marcescens.
"Cu siguranţă, CJ Iaşi va scoate la concurs postul de manager. În prezent în România sunt medici excepţionali care fac şi management medical, dar de asemenea, societatea noastră are nenumărate cazuri în care oameni din exterior - economişti sau jurişti - conduc foarte bine unităţi medicale, având performanţe în această privinţă", a afirmat Costel Alexe.
Cine este medicul primar Radu Constantin Luca
Medicul primar în chirurgie pediatrică Radu Constantin Luca este rezident din 2007 și lucrează în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași din 2014. A fost numit manager interimar pe 29 septembrie, după tragedia în care șapte copii au murit din cauza infecțiilor nosocomiale.
Dr. Radu Luca și-a preluat oficial mandatul în data de 30 septembrie 2025, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație. Acesta nu avea experiență în conducerea unei instituții medicale.
Citește și: 'Spitalul morții' din Iaşi: Managerul a fost demis după decesul celor șapte copii
Comentează