Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Manager spitalului din 'Lombardia României': 'Suntem pregătiţi să facem faţă şi acestui val patru al pandemiei'

Monitorul de Suceava
spitalul judetean suceava

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Alexandru Calancea, a declarat în plenul Consiliului Judeţean (CJ), miercuri, că unitatea medicală pe care o coordonează este pregătită să facă faţă unui al patrulea val al pandemiei de COVID-19, anunță Agerpres.

"Sperăm ca la Suceava acest val să nu fie resimţit aşa cum a fost resimţit la începutul acestei pandemii", a spus Calancea.

El a precizat că, în prezent, sunt internaţi în SJU Suceava cinci pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, niciunul în Secţia ATI şi niciunul infectat cu varianta Delta.

"Ne-am învârtit în jurul acestei cifre de trei-patru săptămâni. Din fericire, niciun pacient nu este în Terapie Intensivă. Nu avem pacienţi în stare gravă. În acest moment, toţi pacienţii COVID sunt în Secţia Boli Infecţioase care tratează şi pacienţi COVID şi pacienţi non-COVID", a spus managerul SJU Suceava.

El a precizat că spitalul va putea funcţiona în această structură până la 40 de pacienţi COVID, dar peste acest număr de pacienţi pavilionul de Boli Infecţioase va deveni din nou integral COVID.

Referindu-se la Secţia ATI, Calancea a menţionat că, în prezent, sunt patru paturi cu ventilatoare, monitoare şi injectomate, pentru pacienţi COVID, iar numărul poate creşte până la 20.

Totodată, el a spus că stocurile de materiale dezinfectante sunt suficiente pentru două luni, iar medicamentaţia pentru tratarea COVID-19 este asigurată de Ministerul Sănătăţii.

"Suntem pregătiţi să facem faţă şi acestui val patru al pandemiei", a concluzionat Alexandru Calancea.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că este îngrijorat de reapariţia cazurilor de COVID-19 în municipiu şi roagă populaţia să se vaccineze.

Lungu s-a arătat îngrijorat de reapariţia cazurilor de COVID-19 în municipiul Suceava, precizând că, în prezent, sunt trei cazuri active şi incidenţa este de 0,02 la mie, după ce timp de mai multe săptămâni nu s-a înregistrat niciun caz de infectare cu SAR-CoV-2.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.