Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Managerul celui mai apropiat spital israelian de Fâşia Gaza, mărturii cutremurătoare despre răniții aduși de pe front: Este cruzime, sadism

Foto X
spital Barzilai lovit racheta Ashkelon israel

Managerul celui mai apropiat spital israelian de Fâşia Gaza, mărturii cutremurătoare despre răniții aduși de pe front: Este cruzime, sadism

Tal Bergman este psihiatru şi unul dintre directorii Centrului medical Barzilai, situat în Ashkelon, zonă aflată sub asediul teroriştilor Hamas. Echipele medicale au tratat aici sute de răniţi în stare gravă. Până la spital e un drum de numai câteva minute de la chibuţurile atacate masiv, acolo undes unt comunităţi întregi de israelieni. Medicul a relatat pentru News.ro cum fac faţă cei din spital valurilor de răniţi, dar şi ce simt în aceste momente oamenii din Israel.

"De sâmbătă lucrăm în condiţii foarte grele, am tratat foarte mulţi civili răniţi, poliţişti răniţi, soldaţi răniţi. Este cel mai apropiat punct de aceste zone. Am îngrijit în jur de 500 de răniţi, pe unii îi transferăm la alte centre medicale, aşa se face când ai de-a face cu atât de mulţi răniţi, trebuie să-i duci în sala de operaţie cât se poate de repede, păstrezi o mică parte dintre ei, pe care nu poţi să-i transferi, pentru că nu sunt stabili hemodinamic, apoi îi trimiţi către alte centre medicale din ţară", a declarat medicul.

Nu e prima dată când au fost atacuri ale Hamas, iar cei din spital au mai avut de-a face cu astfel de situaţii de criză. Niciodată însă atacurile nu au avut amploarea de acum. Aici lucrează de obicei câteva sute de doctori, în ture, dar în această situaţie de urgenţă mulţi au rămas în spital.

"E fără precedent, nu ne-am mai întâlnit cu ce trăim acum.Trebuie să ţinem personalul aici, mai ales în aceste zile, ca să putem îngriji pacienţii dacă se întâmplă ceva, sper să nu mai avem situaţia de sâmbătă, a fost îngrozitor, cuvintele nu pot descrie aşa cum trebuie prin ce am trecut cu toţi colegii mei, aici, să vezi toţi aceşti răniţi, familii, copii, mame care nu -şi pot găsi copiii, mergând de la un spital la altul întrebând ”Mi-aţi văzut fiica, fiul?”", a spus medicul Tal Bergman.

Medicul Tal Bergman a povestit şi ce i-a mărturisit o femeie care a supravieţuit masacrului de acum patru zile de la un festival unde erau mii de tineri

"Mi-a spus că a fost atacată din 8 părţi, când au început să fugă, pentru că ştiau că sunt în pericol, i-au vânat ca pe nişte animale, i-au masacrat, i-au măcelărit efectiv, ca la vânătoare, a fost oribil, oamenii au venit cu răni severe ale mai multor organe, a fost foarte greu fizic şi emoţional, pentru ei şi pentru noi, medicii", a spus aceasta.

Medicul e convins că oamenii din Israel vor rămâne profund marcaţi de tot ce se întâmplă

"Lucrez cu pacienţi în stare gravă, cu şoc post traumatic, cred că o să vedem mulţi oameni cu afecţiunea aceasta după ce s-a întâmplat, e un mare semn de întrebare legat de încredere, va trebui să înţelegem, să asimilăm ce s-a întâmplat într-adevăr aici, cum s-a putut întâmpla un astfel de atac.Cred că majoritatea celor din Israel sunt liniştiţi, nu dorim război, nu suntem agresivi, ne vrem ţara, vrem să trăim în pace ca oricine altcineva din orice colţ al lumii, nu mă simt în siguranţă în ideea de siguranţă ca întreg", a spus medicul.

Medicul Tal Bergman a relatat şi cum se pune la adăpost în momentul în care zona este atacată de rachete.

"Ca om, fac tot ce pot să rămân în siguranţă, conduc, când vine câte o rachetă mă opresc, mă pun la pământ pe marginea drumului, am buncăr în casa mea, îmi învăţ copiii să nu deschidă străinilor, să fie în siguranţă, dar pe unele lucruri nu le putem controla".

Medicul nu-şi poate stăpâni furia. Cuvântul ”teroare” nu ajunge pentru a descrie tot ce s-a întâmplat în Israel.

"La început nici nu înţelegeam ce se întâmplă şi chiar dacă am fi înţeles nu am fi putut crede că cineva chiar poate face rău femeilor şi copiilor, civililor în această manieră, asta nu e doar teroare, nu pot descrie acest tip de teroare, este cruzime, sadism, nu am cuvinte să descriu acele imagini pe care le-am văzut când am făcut triajul victimelor în prima zi", a precizat dr. Bergman.

Spitalul a fost lovit de o rachetă, în prima noapte de război, şi a fost distrus aproape jumătate, iar astăzi, în a cincea zi de război, încă o rachetă a lovit ambulatoriul spitalului, unde de obicei erau trataţi foarte mulţi copii. Din fericire, clinica de îngrijiri de zi era închisă în momentul în care a căzut racheta. Medicii au decis să închidă serviciile din ambulator imediat ce a început războiul, tocmai pentru a limita numărul potenţialelor victime.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.