Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Managerul Maternităţii Filantropia: În România nu este posibilă naşterea în condiţii de siguranţă la domiciliu-Sfătuiesc pacientele să nu aleagă această opțiune

spitale

Managerul Maternităţii Filantropia, dr. Nicolae Gică, a declarat că în România nu este posibilă naşterea în condiţii de siguranţă la domiciliu şi nu le sfătuieşte pe femei să aleagă această opţiune, potrivit news.ro.

Managerul Maternităţii Filantropia a declarat vineri, la Prima News, că şi în Bucureşti au fost cazuri de femei care au născut la domiciliu.
“Acest fenomen este prezent şi în Bucureşti şi noi ne-am confruntat cu paciente care au născut la domiciliu sau care poate au născut la domiciliu şi s-au prezentat la spital. Ne-am gândit care este cauza pentru care aceste paciente doresc să nască acasă. Probabil că una dintre principalele cauze este şi neîncrederea în sistemul sanitar, lucru care ştim că de-a lungul anilor a fost o realitate. Lucrurile s-au îmbunătăţi în sistemul sanitar şi cred cu tărie că se vor îmbunătăţi în continuare şi pacientele nu trebuie să se mai supună unui risc să nască la domiciliu”, a afimat managerul Maternităţii Filantropia.
El a explicat care sunt motivele pentru care femeile nu pot naşte acasă în România.
“Naşterea necomplicată poate să decurgă şi în locuri care nu sunt neapărat sterile cum e sala de operaţii. Motivul principal pentru care femeile nu pot naşte încă în România acasă este faptul că infrastructura nu este pregătită să preia într-un timp scurt pacienţii să îi aducă la spital. De asemenea, asistenţa la domiciliu trebuie să fie specializată. Sângerarea postpartum este subapreciată chiar şi în unităţile sanitare, chiar şi în spital sângerarea este greu de cuantificat postpartum. Pacienta care a decedat de curând, cel mai probabil nu a decedat numai pentru că a sângerat foarte mult, pentru că ea a ajuns vie în unitatea sanitară. Dar odată cu o sângerare masivă şi rapidă apar alte tulburări care nu mai pot fi ulterior tratate,  de exemplu, cum este coagularea intravasculară diseminată. Majoritatea pacientelor cu hemoragie masivă la naştere, care nu poate fi controlată, decedează din cauza acestui fenomen de coagulare intravasculară diseminată”,  a explicat dr. Nicolae Gică.
El a mai afirmat că în România nu este posibilă naşterea acasă în condiţii de siguranţă.
“Chiar dacă sunt state pregătite să acorde aceste servicii la domiciliu, în România nu este posibilă naşterea în condiţii de siguranţă la domiciliu. Le sfătuiesc pe paciente să nu aleagă această opţiune”, a mai transmis managerul Maternităţii Filantropia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.