Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Managerul spitalului de Boli Infecţioase afirmă că este necesară prezenţa psihologilor în timpul tratamentului pacienţilor depistaţi cu coronavirus

psihologie

Managerul spitalului de Boli Infecţioase, medicul Carmen Dorobăţ, afirmă că este necesară prezenţa psihologilor în timpul tratamentului pacienţilor depistaţi cu coronavirus, întrucât perioada de spitalizare este lungă şi poate crea o oboseală psihică, potrivit news.ro.

Medicul Carmen Dorobăţ a declarat, miercuri, presei că, în special, pacienţii asimptomatici au nevoie de suport psihologic, pentru că aceştia nu înţeleg de ce trebuie să stea atât de mult timp în spital deşi se simt bine.

“Avem trei psihologi în spital care ţin legătura cu pacienţii în permanenţă. Ieri (marţi – n.r.) la vizită am stat de vorbă cu şapte pacienţi şi le-am explicat motivul pentru care se află în continuare în spital, deşi starea lor de sănătate este bună. Aceşti pacienţi stau şi patru săptămâni în spital, pentru că externarea lor presupune să aibă două teste negative înainte, iar asta nu apare întotdeauna. Trebuie să vorbim cu ei şi să le explicăm mai mult“, a declarat medicul Carmen Dorobăţ.

Citește și: Traian Băsescu confirmă sursele Bugetul.ro: Atât PSD, cât și PNL au fost avertizate de propunerea privind autonomia așa-zisului ținut secuiesc

Ea consideră că prezenţa psihologilor în timpul terapiei este necesară pentru că apare o oboseală psihică a pacientului.

“Şi după externare ei trebuie să stea 14 zile în zolare la domiciliu, perioadă în care psihologii ţin legătura cu ei. Nu trebuie să apară senzaţia de paria în mijlocul societăţii, de genul iată eu nu mai am prieteni şi lumea mă ocoleşte“, a mai spus managerul spitalului ieşean.

Medicul Carmen Dorobăţ afirmă că 20 la sută dintre pacienţii internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi sunt asimptomatici.

În judeţul Iaşi până miercuri au fost înregistrate 243 de cazuri de coronavirus. 14 persoane au decedat, în timp ce 65 au fost vindecate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.