Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Managerul Teatrului Bulandra, internat în stare gravă la Fundeni. Colegii își exprimă solidaritatea

Agerpres
Alexandru Darie

Regizorul Alexandru Darie, managerul Teatrului Bulandra, este internat în stare gravă la Spitalul Fundeni din București, sub stricta supraveghere a medicilor. Colectivul de la Bulandra "îi este alături și așteaptă să se întoarcă la teatru", a declarat pentru MEDIAFAX conducerea instituţiei.

"Este internat sub stricta supraveghere a medicilor şi urmează un tratament", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX conducerea instituţiei.

"Tot colectivul este alături de el şi aşteptăm să se întoarcă la teatru", potrivit aceleiaşi surse.

Regizorul în vârstă de 60 de ani a fost diagnosticat cu ciroză în urmă cu mai mulți ani, dar, în ultima vreme, starea sa de sănătate s-ar fi agravat şi, în prezent, el s-ar afla pe lista de transplant hepatic.

Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu, este unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate.

Viorel Cataramă, RECOMPENSĂ DE 100.000 EURO pentru găsire și eliberarea Luizei și Alexandrei

A studiat regia de teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" București, pe care a absolvit-o în 1983.

În studenție a regizat spectacolul "Paracliserul", de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat marele premiu pentru cea mai bună producție la Festivalul International al școlilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.

În 1992, regizorul a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze "Mult zgomot pentru nimic", de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii.

Alexandru Darie a regizat şi spectacole montate în SUA, la Performing Arts Centre din New, dar și la Globe Theatre Tokio, Japonia.

În ianuarie 1995 a regizat "Trei surori", de Anton Cehov, premiat de Asociația Criticilor de Teatru și de Uniunea Teatrală din România (UNITER).

În 1998, a montat la Teatrul Nottara o curajoasă adaptare a piesei "Viforul", cu Stelian Nistor.

Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006 - 2011, a fost președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizație înființată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinități și momente hotărâtoare.

A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum "Visul unei nopți de vară", "Poveste de iarnă", "Trei surori". Despre "Visul unei nopţi de vară", cu care la începutul anilor ’90 a susținut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că este cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook.

Ducu Darie a jucat și în filme, precum "Galax, omul păpuşă" (1984), de Ion Popescu-Gopo, dar și mai recentul "Poveste de dragoste", de Cristina Iacob (2015).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.