Cât de săraci sunt românii în 2025? Un studiu recent arăta că avem jumătate din puterea de cumărare medie a Uniunii Europene, însă lucrurile sunt mult mai grave.
Datele arată că pensia medie e de 2.775 de lei
Un număr de 4.692.612 de pensionari era înregistrat în octombrie 2025 în România, cu 198 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.775 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES.
Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 13,021 miliarde lei.
Din totalul pensionarilor, 540.718 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 720 lei.
Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.775.635 de persoane, dintre care 2.156.560 femei, în timp ce pensia medie era de 3.104 de lei.
Pensie anticipată au primit, în octombrie 2025, un număr de 2.552 de persoane (3.656 de lei pensie medie), pensie anticipată parţială 69.543 de persoane (2.620 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 399.873 de persoane (pensie medie de 1.102 lei), dintre care 45.934 de persoane pentru gradul I de invaliditate (964 lei, pensie medie).
În aceeaşi lună, pensie de urmaş s-a acordat unui număr de 443.911 persoane (1.501 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 98 pensionari (540 de lei, în medie)
Coșul mediu pentru o familie cu doi copii costă 11.000 de lei pe lună, în 2025
Datele ar arăta că practic pensionarii ar trebui să își folosească toți banii numai pe mâncare ca să aibă parte de un trai decent, iar valoare de 2.775 de lei face referire la pensia medie, însă în România există mulți alți pensionari care primesc de la stat sume mult mai mici.
Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex România au actualizat valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2025, în baza datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică.
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii, pentru luna septembrie 2025, este de 11.370 lei pe lună.
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii a crescut în 2025 cu aproape 9 procente (8,8%) faţă de 2024, de la 10.450/lună la 11.370 lei/lună.
Faţă de 2024, valoarea coşului este cu 920 de lei mai mare. Creşterea valorii totale a coşului de consum în acest an este determinată de creşterea costurilor pentru majoritatea capitolelor, şi în special alimentaţiei (capitolul 1, +181 lei), achiziţiei unei locuinţe (capitolul 3, +171 lei) şi cheltuielilor cu locuinţa (capitolul 5, întreţinere, utilităţi, +170 lei). Procentual, cheltuielile cu locuinţa au crescut cel mai mult (+22,6%).






























Comentează