Manchester United a remizat cu altă echipă din Premier League, Aston Villa, 2-2, sâmbătă, la Perth, în ultimul meci din turneul său de presezon în Asia şi Australia, "diavolii roşii" venind după trei victorii consecutive, informează AFP.
Extrema engleză Jadon Sancho s-a remarcat, înscriind al treilea său gol în patru meciuri amicale, în ciuda terenului umed din cauza ploii abundente şi a furtunilor care au lovit oraşul australian mai devreme în cursul zilei.
Sancho a deschis scorul în minutul 25 şi a fost decisiv la al doilea gol al lui United, când o centrare a sa înşelătoare a fost deviată în propria poartă de Matty Cash, fundaşul polonez al lui Villa (42).
Introdus la pauză de antrenorul Steven Gerrard, Leon Bailey a redus din handicap în minutul 49. Calum Chambers a egalat cu o lovitură de cap în minutul 90+3.
ub comanda noului său antrenor Erik ten Hag, United a terminat neînvinsă turneul său după trei succese convingătoare împotriva lui Liverpool, Melbourne Victory şi Crystal Palace şi înainte de primul meci din noua ediţie de campionat, împotriva lui Brighton pe 7 august, potrivit Agerpres.ro.
Ten Hag a fost foarte nemulţumit de repriza secundă a întâlnirii cu Villa: "Lipsa de concentrare este inacceptabilă. Asta nu se poate întâmpla. Din repriza a doua trebuie să învăţăm lecţia că nu e posibil să te simţi în siguranţă cu un avans de două goluri."
"Am văzut un mare progres în aceste două săptămâni. Am văzut un fotbal foarte bun în prima repriză, însă dacă băieţii sunt obosiţi, asta nu e niciodată o scuză", a adăugat tehnicianul venit de la Ajax Amsterdam.
Aston Villa, locul 14 în ultima ediţie de campionat, va debuta în Premier League contra lui Bournemouth pe 6 august.
Comentează