Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Manchester United achită clauza de 2 milioane de euro și îl aduce pe antrenorul lui Ajax, Erik ten Hag

www.worldsoccer.com
manchester united

Manchester United va anunţa numirea antrenorului Erik ten Hag, după ce se va înţelege zilele viitoare cu Ajax Amsterdam în privinţa clauzei de reziliere a tehnicianului, de 2 milioane de euro, scrie luni cotidianul The Guardian.

Negocierile legate de durata contractului tehnicianului olandez continuă, în timp ce United se apropie de numirea unui succesor al lui Ole Gunnar Solskjar. Este de aşteptat ca Ten Hag să semneze fie pe o perioadă iniţială de trei ani, cu opţiune de prelungire pentru încă unul, fie un contract pe patru ani, valabil până în 2026, scrie agerpres.ro.

Ten Hag ar fi cerut să aibă ultimul cuvânt în materie de transferuri, împreună cu conducerea clubului, deoarece nu vrea să se repete greşelile care au avut loc la acest capitol în cei nouă ani după retragerea lui Sir Alex Ferguson.

Deşi confirmarea oficială nu ar trebui să vină decât după meciul de marţi al lui United de la Liverpool, actualul antrenor al lui Ajax ar urma să poarte discuţii în legătură cu aducerea pe Old Trafford a actualului său secund Mitchell van der Gaag. Continuă de asemenea discuţiile referitoare la numirea lui Steve McClaren, fost selecţioner al Angliei, în staff-ul "diavolilor roşii".

United vrea să arate respect faţă de Ajax (învinsă cu 2-1 duminică de PSV Eindhoven în finala Cupei Olandei) şi va fi în contact direct săptămâna aceasta cu privire la clauza de reziliere a lui Ten Hag.

Odată ce detaliile de plată sunt convenite, este de aşteptat să fie anunţată numirea lui Ten Hag ca al cincilea antrenor al United în mai puţin de un deceniu de la retragerea lui Ferguson.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.