Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mănescu explică de ce MTI nu poartă vină în cazul accidentului aviatic

manescu
'Ministerul Transporturilor are în subordine instituţii care trebuie să acţioneze în astfel de cazuri. În cazul acestui accident aviatic nu era cazul, nu se întruneau condiţiile pentru a convoca comitet ministerial', a spus Mănescu, la Parlament. Ministrul a precizat că, potrivit legii, comitetul ministerial se convoacă în urma unui accident care provoacă disfuncţionalităţi majore ale infrastructurii de transport, având impact social şi economic. 'Neîndeplinindu-se aceste condiţii cumulative nu s-a putut convoca comitet ministerial', a adăugat Ramona Mănescu. Ea a susţinut că până în prezent nu s-a convocat niciodată comitet ministerial, deşi au avut loc accidente feroviare, rutiere, aviatice. 'Există Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă care a intrat imediat în acţiune pentru că este un organism care funcţionează tot timpul, este un dispecerat care funcţionează non-stop la Ministerul Transporturilor. Prin intermediul acestuia am cules informaţii, am cerut informaţii la ROMATSA, am primit informaţii şi confirmări de la ROMATSA cu privire la producerea accidentului. Toate aceste demersuri au fost făcute', a afirmat ministrul Transporturilor. Ramona Mănescu a indicat că procuratura urmează să stabilească dacă ROMATSA se face vinovată de ceva în cazul accidentului aviatic. Ea a subliniat că ISU a preluat coordonarea operaţiunilor la sol după ce ROMATSA a primit coordonate certe de la Inspectorat. 'Restul speculaţiilor că nu erau bune coordonatele, că puteau să fie câţiva km mai la stânga, câţiva km mai la dreapta nu le pot stabili eu şi nu pot spune eu cu certitudine dacă este aşa. Există specialişti care vor face lucrul acesta şi mie nu-mi place să speculez mai ales în astfel de situaţii', a arătat ministrul. Mănescu a precizat că aceste aspecte au fost prezentate şi în şedinţa CSAT, arătând că există un raport al ministerului care a fost înaintat şi premierului. De asemenea, Ramona Mănescu a afirmat că în şedinţa CSAT nu i s-a cerut demisia din funcţia de ministru. 'Nu mi s-a cerut demisia pentru simplul fapt că nu era cazul să convocăm un comitet ministerial. CIAS imediat când s-a produs accidentul şi o echipă de experţi a plecat spre locul accidentului, în drum spre accident au primit datele şi coordonatele despre localizarea exactă pentru că aceasta a venit mai târziu', a spus ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.