Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a avut joi o întrevedere cu Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, în marja segmentului de nivel înalt a celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a avut loc la New York.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES, ministrul român "a exprimat apreciere faţă de eforturile Înaltului Comisar de mobilizare a comunităţii internaţionale în vederea identificării de soluţii durabile pentru gestionarea fluxurilor de refugiaţi, precum şi pentru cooperarea excelentă pe care acesta o are cu ţara noastră".
În ceea ce priveşte angajamentul României pentru asigurarea protecţiei refugiaţilor, în calitate de stat donator emergent şi promotor al agendei umanitare, şefa diplomaţiei române a arătat că România a contribuit constant la eforturile întreprinse la nivel european şi internaţional pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor. Ea a menţionat, în acest sens, activitatea Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara care, în cei 11 ani de la înfiinţare, a oferit asistenţă continuă pentru refugiaţi, mai arată MAE.
Înaltul Comisar pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, şi-a exprimat gratitudinea şi a mulţumit pentru cooperarea exemplară cu ţara noastră legată de Centrul de la Timişoara, primul de acest fel din lume şi care se bucură de vizibilitate la nivel internaţional. A fost abordată şi organizarea, în premieră, pe 17 şi 18 decembrie, la Geneva, a Forumului Global pentru Refugiaţi, la un an de la adoptarea Compactului Global privind Refugiaţii, care va oferi un prilej unic pentru mobilizarea angajamentelor/contribuţiilor, la nivel internaţional, pentru îndeplinirea obiectivelor acestuia.
Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii asupra dosarului migraţiei la nivelul Uniunii Europene.
În acest context, ministrul Afacerilor Externe l-a asigurat pe Înaltul Comisar pentru Refugiaţi că România va continua să susţină importanţa dimensiunii externe a migraţiei, cu accent pe combaterea la sursă a cauzelor migraţiei ilegale.
La rândul său, Înaltul Comisar ONU a apreciat aportul României în cadrul eforturilor de solidaritate şi partajare a responsabilităţii la nivel european.
Mănescu - întâlnire cu Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi; el a mulţumit pentru cooperarea legată de Centrul de la Timişoara
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

3.315
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
3.315

2.400
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.400

2.438
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.438

76
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
76

4.169
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.169

3.856
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.856

217
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
217

139
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
139

2.726
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.726

1.302
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.302

1.958
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.958

4.256
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.256

6.942
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.942















Comentează