O serie de manifestări vor fi organizate în toată ţara cu ocazia Zilei Armatei Române, precum şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militari români, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale remis marţi Agerpres. În Bucureşti, în perioada 17-24 octombrie, are loc cea de-a V-a ediţie a evenimentului "Ziua Armatei României în şcoli", în cadrul căruia misiunile militarilor şi modalitatea de accedere la cariera militară sunt prezentate în şase colegii naţionale şi licee din Capitală. De asemenea, acţiunea se desfăşoară şi în aproximativ 80 de instituţii civile de învăţământ din ţară.
Pe 20 octombrie, de la ora 13,00, are loc vernisarea expoziţiei România-NATO la Muzeul Militar Naţional şi la ora 19,00, un concert de gală la Sala Radiodifuziunii Române. Pe 21 octombrie este programată Cupa presei la tir, la Poligonul din Căţelu, iar pe 23 octombrie, între orele 11,00 şi 15,00, se va organiza Ziua Porţilor Deschise la Palatul Cercului Militar Naţional. Între 16 şi 24 octombrie are loc depunerea jurământului militar de către elevi şi studenţi, iar pe 25 octombrie, la ora 8,30 vor fi organizate ceremonii militare de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol.
Pe 25 octombrie, între orele 9,00 şi 16,00, va avea loc Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, iar de la ora 18,30, se va organiza retragerea cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, şoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul Vasile Milea, Statul Major al Forţelor Terestre. Pe 25 octombrie, de la ora 19,00, va avea loc prezentarea noii uniforme militare combat a Armatei României la Palatul Cercului Militar Naţional, iar în perioada 25 octombrie - 2 noiembrie, militari din structuri ale vânătorilor de munte reconstituie marşul executat de primul batalion de vânători de munte, pe traseul Bucureşti (Mormântul Ostaşului Necunoscut) - Târgu Neamţ - Braşov. La Satu Mare, pe 24 octombrie, între orele 10,00 şi 12,00, va fi organizat unui marş pe traseul Tătăreşti - Ruseni şi depunerea de coroane de flori la monumentele de pe traseu, iar pe 25 octombrie, la ora 9,00, va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român.
La Carei, pe 24 ş i25 octombrie va fi organizat un marş pe traseul Supuru de Sus - Supuru de Jos - Acâş - Carei. În data de 25 octombrie, de la ora 11,00, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă la Ansamblul Monumental Glorie Ostaşului Român, de la ora 12,30 va avea loc o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatre de operaţii, la palatul din Parcul Karoly, iar de la ora 13,00 vor fi organizate exerciţii demonstrative, expoziţii şi spectacol cultural în Parcul Karoly. "Cu acelaşi prilej, vor fi organizate ceremonii pentru depunerea de coroane de flori la cimitirele şi monumentele dedicate eroilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Republica Moldova şi Ucraina", se arată în comunicat. La Rossoşka, regiunea Volgograd din Federaţia Rusă, va avea loc ceremonia de reînhumare a militarilor români căzuţi în luptele de la Stalingrad.
Comentează