Noua zi de acţiune marţi în Franţa împotriva controversatului proiect de reformă a pensiilor a adunat 615.000 de manifestanţi în toată ţara, potrivit Ministerului francez de Interne, sindicatului CGT care a anunţat la rândul său 1,8 milioane de manifestanţi, relatează AFP potrivit Agerpres.
La manifestaţii au participat 615.000 persoane în Franţa, între care 76.000 în capitală, potrivit Ministerului de Interne, care anunţase 806.000 pe 5 decembrie, în prima zi a acestei mişcări şi a unei greve nelimitate care paralizează marile oraşe din Franţa de 13 zile.
Într-un mesaj difuzat pe Twitter, sindicatul CGT, în fruntea protestului împotriva acestei reforme, a anunţat că aproximativ 1,8 milioane de oameni au defilat marţi în ''peste 260 de manifestaţii'' în toată Franţa.
Acest sindicat anunţa 1,5 milioane de manifestanţi la 5 decembrie. Zeci de mii de persoane au manifestat marţi contra acestei reforme a pensiilor în mai multe oraşe din Franţa, pentru a 13-a zi consecutiv de la începutul grevei. De această dată, toate sindicatele au lansat apeluri la manifestaţii, inclusiv organizaţii reformiste precum CFDT
Manifestații mamut în Franța - Sindicatele anunță aproape 2 milioane de oameni
București
9°C
Articole Similare

771
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
771

700
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
700

566
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
566

454
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
454

573
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
573

121
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
121

3.051
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.051

91
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
91

22
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
22

87
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
87

875
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
875

124
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
124

2.842
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.842
















Comentează