Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mănușile lui Duckadam de la Sevilla vor fi expuse în România pentru ultima dată

helmuth duckadam

Muzeul Fotbalului va găzdui, duminică, o sesiune de autografe oferită de Helmut Duckadam cu ocazia ieşirii din expoziţia temporară a mănuşilor cu care “eroul de la Sevilla” a apărat patru penaltiuri în finala Cupei Campionilor din 1986.

Iubitorii fotbalului sunt invitaţi să admire pentru ultima dată legendarele mănuşi ale lui Duckadam, înainte ca acestea să se întoarcă în colecţia privată a proprietarului, unde s-au aflat în ultimii 21 de ani, conform news.ro.

“Din aprilie până în prezent aproximativ 20.000 de vizitatori, atât turişti români, precum şi străini, au putut admira în Bucureşti, pe Gabroveni 24, expoziţia temporară dedicată unui moment important din fotbal: meciul Steaua vs. Barcelona care a avut loc în Sevilla 1986. Suntem bucuroşi că am reuşit să oferim vizitatorilor noştri, pentru care îi suntem recunoscători şi proprietarului actual al mânuşilor, oportunitatea de a vedea în cadrul acestei expoziţii cel mai important simbol al performanţei fotbalului românesc - mănuşile de poveste ale lui Helmut Duckadam”, a declarat Tiziana Gagiu, director executiv Muzeul Fotbalului.

Fanii sunt invitaţi să se bucure de un moment unic - este pentru ultima oară când pot vedea mănuşile lui Duckadam, din 2 octombrie acestea urmând să se întoarcă în colecţia proprietarului.

Evenimentul va avea loc duminică, de la ora 11:30, pe Gabroveni 24, iar vizitatorii vor putea lua parte la dezbaterea deschisă la care va participa şi Duckadam, având-o drept moderator pe jurnalista sportivă Ioana Cosma.

 

„Mă bucur că suporterii au ocazia să le vadă aici, în cel mai potrivit loc pentru celebrarea performanţelor fotbalului – Muzeul Fotbalului”, spunea Helmut Duckadam în luna aprilie, când mănuşile ajunseseră pentru prima oară, după 21 de ani, în România, la Muzeul Fotbalului.

Cei care vor să admire pentru ultima oară mănuşile lui Duckadam, dar şi să se bucure de o sesiune de autografe şi să exploreze instalaţiile şi camerele interactive la Muzeul Fotbalului din Bucureşti îşi pot achiziţiona biletele de pe www.footballmuseum.ro sau direct de la Muzeul Fotbalului, strada Gabroveni 24.

Muzeul Fotbalului este primul şi singurul muzeu din Europa de Est dedicat fotbalului, 100% privat, care oferă vizitatorilor o experienţă la cele mai înalte standarde: de la tricourile de colecţie ale lui Maradona, Ronaldo şi Hagi, exponate legate de Real Madrid şi Barcelona, până la repere din istoria celor mai faimoase cluburi româneşti, Steaua, Dinamo ori Universitatea Craiova. Certificat de Ministerul Culturii, singurul şi primul muzeu dedicat fotbalului din România înseamnă 2 clădiri pe o suprafaţă de 1.500 mp, unite printr-un atrium, care însumează 5 etaje de interacţiune spectaculoasă. Toate acestea în Centrul Vechi al Bucureştiului, pe Gabroveni 24, la câţiva paşi distanţă de Magazinul Bucureşti, Lupoaica sau Metrou Unirii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.