Casa memorială Elie Wiesel din municipiul Sighetu Marmaţiei va intra într-un amplu proces de reabilitare, a informat, vineri, primarul Vasile Moldovan.
Muzeul Maramureşan a câştigat, în calitate de partener, proiectul intitulat "JCulture", depus în cadrul programului de cooperare transfrontalieră Ungaria - Slovacia - Romania - Ucraina 2014-2020, la finele anului trecut.
"Este vorba despre un proiect cultural cu perspectivă mai largă, în cadrul căruia obiectivul principal este restaurarea Casei memoriale Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei. Proiectul 'JCulture' a fost gândit în oglindă, Sighetu Marmaţiei - Ivano Frankivsk, şi îşi propune ca prin intervenţiile la obiectivele de interes turistic şi prin crearea de materiale informative să promoveze moştenirea culturală evreiască din cele două oraşe partenere, restaurarea obiectivelor de patrimoniu istoric şi introducerea lor în circuitul turistic", a spus Vasile Moldovan.
Valoarea totală a proiectului este de 258.982,04 euro, municipiului Sighetu Marmaţiei fiindu-i alocată suma de 160.000 euro.
Potrivit edilului, lucrările de restaurare a Casei memoriale Elie Wiesel vizează atât interiorul cât şi exteriorul edificiului.
"Vor fi efectuate intervenţii de reînnoire a unei părţi expoziţionale, curtea interioară va fi amenajată şi dotată cu iluminat care să o pună în valoare şi vor fi executate reparaţii şi intervenţii la drenajul apei din curte. De intervenţii de restaurare va beneficia şi casa evreiască din Poienile Izei conservată în Muzeul Satului Maramureşean. În oglindă, acelaşi tip de acţiuni vor fi întreprinse la una dintre sinagogile din oraşul ucrainean Ivano Frankivsk din Ucraina", a precizat Vasile Moldovan.
Tot în cadrul acestui proiect vor fi publicate broşuri, vederi, cărţi poştale şi va fi conceput şi deschis spre public un tur evreiesc, atât la Sighet cât şi în Ivano Frankivsc. Marcajele acestui tur vor fi atât în format fizic, cât şi on-line, bazat pe cele mai noi tehnici de cartografiere.
De asemenea va fi organizat un festival al culturii iudaice la care vor participa invitaţi din ţară, dar şi din străinătate.
Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni calendaristice de la semnarea contractului de finanţare.
Scriitorul Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, s-a născut pe 30 septembrie 1928 în Sighetu Marmaţiei. După 1990, scriitorul a vizitat oraşul şi casa părintească în mai multe rânduri, însoţit de familia sa.
Maramureş: Casa memorială Elie Wiesel intră în reabilitare, în cadrul unui program de cooperare transfrontalieră
Explorează subiectul
Articole Similare

268
Minorul de 13 ani care a participat la uciderea adolescentului de 15 se droga. Ce arată examenul toxicologic (surse)
268

321
Triunghiul bermudelor în cazul crimei de la Cenei: Se cere schimbarea legii ca și suspectul de 13 ani să fie închis
321

1.387
Sub conducerea lui Bolojan, Ministerul Educației vrea să schimbe data la care începe anul școlar: Modificări la vacanțe și examene
1.387

7
Inundaţie la Policlinica din Topliţa după ce o ţeavă a cedat, posibil din cauza gerului
7

12
Servicii digitale moderne pentru marinari la CERONAV printr-un proiect european de peste 17 milioane de lei
12

12
Sute de unităţi în domeniul alimentar, înfiinţate în 2025 în judeţ - Alte 188 şi-au încetat activitatea
12

16
Amenzi de 46.000 de lei, aplicate de ITM angajatorilor din domeniile hoteluri, restaurante şi alimentaţie publică
16

13
Au fost puse în funcţiune în Poiană noile ratracuri achiziţionate de municipalitate cu aproape 2 milioane de euro
13

10
1.200 de sesizări în 2025 pentru probleme tehnice în alimentarea cu gaze - În 47 de cazuri s-a sistat furnizarea
10

5
World Vision face apel la autorităţi să trateze investiţia în copii şi educaţie ca prioritate strategică naţională
5

15
Avalanşă în zona drumului comunal ce leagă Rodna de Valea Vinului; populaţia, avertizată
15

7
Focşaniul Unirii, între memorie şi uitare - clădirile care au făcut istoria riscă să dispară
7

10
Aproximativ 90% dintre angajatorii activi s-au transferat în noul sistem REGES online
10

















Comentează