Maratonul vaccinării începe vineri, la Romexpo

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 20-10-2021

Actualizat: 20-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Evenimentul „maratonul vaccinării” va avea loc la Romexpo, în București, în perioada 22 octombrie-25 octombrie. Imunizarea se va face fără programare, cu orice doză a vaccinurilor Pfizer-BioNTech, Moderna și Johnson&Johnson, conform Mediafax.

Maratonul vaccinării la Romexpo este organizat de Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, sub sloganul „Ne vaccinăm și ne salvăm!”.

Campania va începe vineri, la ora 08.00, și se va încheia luni, tot la ora 08.00.

Centrul de vaccinare va fi deschis chiar și pe parcursul nopții. În interiorul vor fi amenajate opt fluxuri de vaccinare, iar cei care se vor imuniza vor primi tichete de masă.

„Persoanele vaccinate la Romexpo primesc tichete de masă în valoare de 100 de lei, cinci tichete de câte 20 de lei, fiecare. De acestea pot beneficia doar persoanele care au finalizat schema completă de vaccinare. Tichetele de masă se distribuie nominal, la Centrul de vaccinare Romexpo, pe baza actului de identitate și a dovezii privind vaccinarea în cadrul centrului”, a anunțat Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București.

Organizatorii anunță că vaccinarea se va face fără programare, doar cu buletinul, și vor fi folosite vaccinurile Johnson&Johnson, Pfizer-BioNTech și Moderna. La centrul de la Romexpo pot fi făcute toate schemele de vaccinare, prima doză, doza rapel sau a treia doză.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri