Marcel Boloş: 'Până la 15 aprilie, kitul pentru decontarea echipamentelor medicale din fonduri europene va fi publicat pe site-ul ministerului'

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 31-03-2020

Actualizat: 31-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat marţi că, până la mijlocul lunii aprilie, kitul pentru decontarea echipamentelor medicale din fonduri europene va fi publicat pe site-ul ministerului, suma totală disponibilă fiind de 350 de milioane de euro, potrivit Agerpres.

"În cursul zilei de astăzi am trimis circulara către unităţile sanitare, autorităţile publice locale, către toţi cei care sunt implicaţi în această perioadă în achiziţia de echipamente medicale şi de protecţie medicală. Până la mijlocul lunii aprilie, adică până la data de 15 aprilie, kitul pentru decontarea echipamentelor medicale din fonduri europene va fi publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene. Suma totală pe care o avem la dispoziţie este de 350 de milioane de euro", a precizat Marcel Boloş, la Digi 24.

El a subliniat că acele cheltuieli cu echipamentele medicale, de la ventilatoare, staţii de monitorizare, injectomate, laringoscoape şi tot ce este nevoie pentru tratarea bolnavilor în această perioadă, dar şi echipamentele de protecţie medicală, precum mănuşi de protecţie, măşti, combinezoane sau dezinfectanţi, sunt eligibile pentru decontare din fonduri europene.

"Dacă va fi nevoie, şi aici vom suplimenta fondurile în funcţie de cum evoluează lucrurile în momentul de faţă în sistemul medical", a spus ministrul Fondurilor Europene.

Citește și: Iohannis: A fost nevoie de o măsură de carantinare. Știm că vă este greu; ne uităm la voi cu speranță

În ceea ce priveşte numărul echipamentelor medicale de care ar fi nevoie în spitalele din România, Boloş a menţionat că în prezent se lucrează pe două scenarii pentru echiparea secţiilor de terapie intensivă, unul cu 1.292 de paturi dotate şi evaluat la un cost de 135 de milioane de euro, iar cel de-al doilea cu 3.311 paturi, la o valoare estimată la 350 de milioane de euro.

"În momentul de faţă, la o evaluare care s-a făcut cu specialiştii în domeniu şi cu Ministerul Sănătăţii erau două scenarii puse în discuţie - sigur colegii din Ministerul Sănătăţii pot să ofere mai multe detalii în acest scop - în general cele mai solicitate sunt secţiile de terapie intensivă unde trebuie să intervenim de îndată pentru acordarea de sprijin. Am spus că sunt luate în calcul două scenarii: unul care are 1.292 de paturi dotate în secţiile de terapie intensivă, care este evaluat ca şi cost la 135 de milioane de euro, şi un alt scenariu este cu 3.311 paturi şi o valoare estimată de 350 de milioane de euro. Însă, noi, prin mecanismul pe care l-am gândit, am flexibilizat partea de achiziţie de echipamente medicale să nu mergem pe aceste scenarii standardizate, ci să dăm posibilitatea fie autorităţilor publice locale să aloce fonduri, fie unităţilor sanitare, de asemenea, să poată aloca fonduri, astfel încât intervenţiile în situaţiile de urgenţă ale bolnavilor să fie punctuale şi să putem să avem acest cadru flexibil pentru ca ulterior procesul de decontare din fonduri europene să poată avea loc cât mai uşor", a explicat Marcel Boloş.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri