Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, susține că „nu este de joacă” după ce deficitul bugetar la cinci luni a ajuns la 2.33%.
„Este o realitate. Sunt 5 luni de execuție bugetară, 2,33% din PIB deficitul bugetar, 37 de miliarde de lei. Aceasta este realitatea astăzi. Nu putem sta cu mâna în sân pentru că după cinci luni 2,33% deficit bugetar nu este de joacă și tocmai de aceea încă de la audieri și din primele zile de mandat, aceasta este a doua săptămână de când am mandatul de ministru al Finanțelor, m-am concerntrat pe acest plan de măsuri care urmează să fie agreat la nivelul coaliției și să putem gesiona corespunzător riscul de deficit bugetar”, a declarat joi Marcel Boloș.
Conform acestuia, ținta de deficit asumată pentru sfârșitul anului este de 4,4%.
„Este în interesul României ca să avem gestionat corespunzător deficitul bugetar pentru a nu afacta investițiile care sunt șansa noastră pentru dezvoltare pe termen lung și aceasta este abordarea corectă în prezent pentru ca acest plan de măsuri să intre în vigoare și să putem să închidem anul bugetar la nivelul țintei de deficit asumate față de CE, 4,4%”, a adăugat ministrul Finanțelor.
Comentează